Dintre toți cei care au avut de la Dumnezeu o slujbă către oameni chemătorii la pocăință au fost cei mai curajoși căci toți au acoperit chemarea cu viața recunoscându-se între păcătoși cei dintâi și dacă a fost nevoie i-au chemat la pocăință cu prețul vieții lor. Căci cuvântul lor a fost deschis, curat de la Dumnezeu și ucigaș de rele. Toți au vorbit tare și răscolitor de viață, de suflet. V-am spus acestea ca să vă deprindeți cu chemarea la pocăință și cu felul ei de a fi, ca să răzbată și-n urechile surzilor.
Din cuvântul trecut vă aduc aminte ca să afle toți că nu vor fi spovediți și împărtășiți la mănăstire decât cei ce de aici înainte vor ține posturile așa cum sunt rânduite de Biserică. Părinții ne-au născut din trup iar Biserica din apă și din Duh; și mai mare este nașterea duhovnicească a Bisericii decât nașterea trupească a părinților. De la nașterea duhovnicească – Botezul – am primit pe îngerul păzitor tot în Biserică – de aceea se botează copii mici, orice ar zice alții – care să ne apere de toată primejdia văzută și nevăzută.
Deci dacă Biserica ne naște ne și crește și printre povețele cu care ne crește spre măsura bărbatului desăvârșit este și postul. Trebuie deci să-i ascultăm porunca și să postim. Sfinții părinți cei de demult au băgat de seamă că toate relele de la stomac încep, de aceea am zis vorbă aspră că postul este poarta și patrafirul este ușa iar toți ceilalți ne fură vremea.
Astăzi, din darul lui Dumnezeu urmează să vă dovedesc să credeți toți: lupta postului cu relele sau despre felul cum ucide postul patimile.
Relele sau păcatele sunt de trei feluri. Iată-le:
1. păcate împotriva noastră înșine.
2. păcate împotriva aproapelui.
3. păcate împotriva Duhului Sfânt, împotriva adevărului.
Toate aceste trei feluri sunt și păcate înaintea lui Dumnezeu, căci tu nu ești al tău ci al lui Dumnezeu. Prin urmare și păcatele pe care le faci împotriva ta sunt întocmai și păcate împotriva lui Dumnezeu. De aceea, fiindcă ești fiul lui Dumnezeu.
Astăzi să stăruim cu deosebire asupra păcatelor împotriva noastră înșine și asupra păcatelor împotriva aproapelui.
Păcatele împotriva noastră înșine duc la învârtoșarea inimii – o cunoaștem cu toții, o cunosc și eu – dar ele mai duc și la întunecarea simțirii de Dumnezeu. Sunt cele șapte păcate de căpetenie sau păcate de moarte: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, lăcomia, pizma, mânia și lenea. Între acestea șapte se află și rădăcina relelor: lăcomia stomacului sau dumnezeul cel mâncăcios al trupului. Acesta trebuie ars cu postul și scos afară! Căci de nu va fi ars și scos afară iată să vedeți cum crește și se întinde acest pom al diavolului, acest dumnezeu mincinos al trupului. Și anume iată cum: lăcomia stomacului odrăslește dintr-o dată din rădăcină o puzderie de ramuri din care mai arătoase sunt trei: mânia, desfrânarea și iubirea de avere.
Trebuie să mai știți un lucru și anume că păcatele sau patimile au două fețe: una a omului și alta a diavolului, sau două laturi: una văzută și-a doua nevăzută. De acolo din umbră sunt conduse și sporite toate patimile noastre. Diavolul, marele sforar al relelor, are slugi sau căpetenii pentru fiecare patimă.
Așa să înțelegeți cum întotdeauna patimile le-au numit Sfinții părinți prin chiar dracii lor. Astfel: dracul lăcomiei de avere, dracul lăcomiei stomacului, dracul mâniei, dracul curviei și ceilalți. Le-au numit așa pentru că aceste păcate sunt conduse din umbră de diavolul și le-au numit după căpetenia care lucrează din umbră.
Pildă
Știți din Noul Testament că din Maria Magdalena care s-a apropiat de Iisus cu gând ispititor Iisus a scos șapte draci. În ea erau toate cele șapte căpetenii ale răului. Și tot din Noul Testament știți despre îndrăcitul din laturea Gadarenilor în care intrase o legiune de draci încât abia le-a ajuns o turmă de porci, care s-a aruncat în mare.
Acum să luați seama că am să vă învăț, ca să puteți și voi să prindeți, și să vedeți în voi înși-vă lucrarea duhului rău. Vorbesc deschis, să nu se supere nimeni. Alții mai subțiri la nas se supără. Noi însă trebuie să vorbim deschis căci toți suntem ispitiți.
E foarte ușor să-i descoperi lucrarea lui necurată care se face în noi. De pildă cu lăcomia stomacului, băgați de seamă că stomacul se umple dar pofta nu se satură. Iată lucrul dracului: pofta peste fire. Vedeți ce ușor îl poți prinde dacă știi?!
E cunoscută lăcomia lupilor și totuși lupii nu mănâncă mai mult decât li-i foame. Acum dacă lor le-a fost foame rău asta-i altceva. Câinii ascund pâinea care n-o mai pot mânca. Iată dar că fiarele, animalele, nu trec cu poftire peste fire. Numai omul trece căci numai pe om are diavolul mânie și numai pe om îl războiește și-l cearcă.
Iată de ce să n-ascultați de poftă niciodată căci cine a ascultat de poftă a ascultat de diavolul. Asta s-o țineți minte în privința stomacului. Și așa e cu toate patimile. Când va fi vreme mai multă vă voi spune și despre acelea.
Războiul stomacului însă e primul război pe care l-a pierdut omul și prima biruință a diavolului. Și cu el nădăjduiește să câștige și pe oameni și să-i desfacă de Dumnezeu. Și să știți că de nu-și vor trage de seamă oamenii, diavolul va birui. Iată de ce strigăm s-audă toți: ‘napoi la post căci fără de post ne merge rău! Și iată cât de rău:
Ascultați!
Cine nu se leapădă de carne și de grăsime repede va fi-ncolțit de mânie și de desfrânare, celelalte două laturi ale lăcomiei stomacului. Să vedeți cum:
Mâncarea de carne, și mai ales mâncată cu împingerea necurată a poftei, ca să se facă sânge are nevoie de fiere care este otravă – veninul nostru. Fierea aceasta topește carnea și grăsimea întocmai cum topește soda slănina când fac femeile săpun. Fierea e o otravă tare. Dacă sporește mâncarea de carne sporește și otrava cu care trebuie topită. Și-atâta sporește cât nu mai încape în beșica ficatului și-atunci simți dureri la capătul pieptului căci stă beșica să crape de plină. Fierea câtă nu încape umblă prin sânge de sus în jos fără rost și otravă cum e atacă nervii, îi slăbește și de aici vine nerăbdarea, de aici vine nervozitatea, de aici mânia, din fierea care atacă nervii. Aici e cheia: de ce se supără unii așa de ușor din nimicuri, din fleacuri, să moară de supărare: că li-e plin sângele de fiere și li se rup telefoanele – că așa le zic la nervi – și cea mai ușoară vorbă îi aprinde și-i chinuie grozav și ei la rândul lor îi chinuie pe alții.
Deschideți ușa ca să audă și cei de afară. Deschideți-o bine. Dar deschideți și voi toți ușile sufletelor voastre ca să intre duhul luminii, că să auziți și să nu vă aflați numai auzitori ci și împlinitori!
(Cuvânt ținut în Sfânta Biserică în ziua de 25.02.1942, de părintele Arsenie BOCA)
