Mântuitorul Hristos a oferit ucenicilor Săi puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor (Ioan 20, 23), iar aceștia au transmis-o urmașilor lor – membrii ierarhiei sacramentale. În zilele noastre, atât „legările”, cât și „dezlegările” cunosc și forme denaturate, care trebuie respinse, atâta vreme cât trec pragul atât de periculos al ocultismului.
Auzim adesea, de pildă, că anumite persoane au cununiile „legate” și trebuie efectuat un ritual special pentru „dezlegare”. Remediul este oferit atât de către practicanții vrăjitoriei, cât și de către unii sacerdoți, care au inițiat slujbe și „acatiste” corespunzătoare. Reperul biblic, în acest caz, este femeia gârbovă, dezlegată de neputința ei de către Hristos (Luca 13, 10-17). Important este să se înțeleagă acest act ca o întoarcere a întregii vieți spre Dumnezeu, și nu ca o lucrare instantanee a magiei. Există în Moliftelnic diferite rugăciuni de dezlegare de blesteme și legături diavolești, dintre care cele mai eficiente sunt considerate Moliftele Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur. De mare valoare este și Taina Sfântului Maslu.
Însă forma desăvârșită a dezlegării este cea dată de preotul duhovnic la Taina Spovedaniei, știut fiind faptul că multe dintre neputințele și încercările vieții se datorează dezechilibrelor sufletești, cauzate de păcate și vicii, care afectează ființa umană.
Sunt și cazuri când creștinii îi solicită preotului să abuzeze de posibilitatea sa de a „lega” pe unii oameni cu blesteme (anateme), acatiste pentru distrugerea dușmanilor, punerea lor la „miroane” (ectenii), scrierea numelor lor pe toacă sau clopot etc. Toate acestea sunt, însă, moduri distorsionate de înțelegere a misiunii preoțești, care nu este una punitivă, ci taumaturgică. Preoții, următorii lui Hristos, nu voiesc moartea păcătosului (Iezechiel 18, 23 și 32), ci îndreptarea lui. Anatemele nu pot fi pronunțate fără discernământ, de persoane particulare (chiar membri ai ierarhiei fiind), ci de Biserică, prin autoritatea sinodală, care ia atitudine, astfel, față de păcătoșii nepocăiți și, mai cu seamă, îi condamnă pe eretici.
Rugăciunea preotului se face, întotdeauna, spre invocarea milei și a ajutorului lui Dumnezeu, spre recuperarea oricărei ființe umane afectate de păcat, și nu spre distrugerea ei.
(pr. lect. dr. David PESTROIU)
