Despre judecarea celorlalți

A te socoti drept, justificându-te pe spatele altora, nu e evanghelic. Riscul comiterii zilnice a acestui păcat al judecării celuilalt îi pândește în egală măsură și pe cel bogat, dar și pe cel sărac, pe cel care vine în mod regulat la biserică sau pe cel care nu vine. De aceea, și complexitatea, și greutatea evitării lui. Fiecare dintre noi caută o justificare, o motivație pentru faptele sale, sau se consolează gândindu-se la păcatele celorlalți. Trebuie să ne fie clar că pentru toți există un singur Judecător: Iisus Hristos, și niciodată nu vom putea obține mântuirea prin comparație. Greșelile celorlalți nu ne vor putea face drepți, constatare la care ajunge și Sfântul Apostol Pavel atunci când ne îndeamnă: „Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuși” (Filipeni 2, 3). Reflectând asupra textului din Evanghelia de la Matei, „nu judeca, ca să nu fii judecat” (Matei 7, 1), ne dăm seama că ne deranjează și de multe ori trecem fără să analizăm mai profund ce vrea să ne spună Mântuitorul prin aceste cuvinte.
Să ne abținem de la o judecată pripită
Convinși că nu judecăm, mărturisim cu mare greutate că facem acest lucru. Noi credem că vedem realitatea așa cum este ea și pe ceilalți așa cum sunt ei: un mincinos, un orgolios și alte multe defecte pe care omul le poate avea, iar părerea noastră, în general, este una superficială: nu se va schimba. Nu mergem până la capătul judecății, considerată lucidă și îndreptățită. De aceea, este necesar să ne abținem de la o judecată pripită. Rămânem ipocriți, sub judecata „clară”, care ne surprinde în flagrant atunci când judecăm pe altcineva. Proba este cât se poate de evidentă: eu nu judec, eu constat!
Sentimentul de a judeca îl avem cu toții foarte puternic
Uneori putem fi chiar sinceri, de aceea Mântuitorul Hristos nu face apel neapărat la voința noastră, care nu poate influența mereu spiritul de judecată, sau nu face apel la rațiunea noastră, deoarece celălalt poate evolua și noi nu putem ști acest lucru sau nu ne dăm seama de el. Hristos face apel la sentimentul dureros al situației în care cineva este judecat. Evanghelia prezintă o realitate, și aceasta este una alterată, rănită, ca și viața noastră.
Dacă noi nu știm ce înseamnă a fi judecat fără apel, condamnat fără a fi ascultat, eliminat fără a putea explica, atunci cererea lui Hristos rămâne literă moartă. Cuvintele Sale „nu judecați, ca să nu fiți judecați” sunt o rană, și nu o dorință la care se referă Mântuitorul.
Această cerere amintește de obstacolul dorinței noastre: sentimentul de a judeca, pe care îl avem cu toții foarte puternic, dar care ne împiedică accesul spre o dorință pozitivă, aceea de a nu mai judeca. Când pretindem că nu știm ce înseamnă a fi judecat, practic sentimentul a fost înăbușit, deoarece este prea dureros. Pretindem că nu judecăm, dar suntem lucizi, chiar ne înviorăm atunci când observăm comportamentul celorlalți. Or, Hristos a venit pentru a răsturna judecata noastră, pentru a renunța să-i mai vedem „atât de clar” pe ceilalți: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd, să vadă, iar cei care văd, să fie orbi” (Ioan 9, 39).
Cei care pretind că, atunci când îi judecă pe alții, văd clar, de fapt, nu văd nimic
Cu alte cuvinte, cei care pretind că, atunci când îi judecă pe alții, văd clar, să-și dea seama că, de fapt, nu văd nimic. Nevoia repetată de a judeca, atunci când suntem conștienți, poate deveni un lucru foarte dureros, constatat în ultimii ani și în spațiul public românesc. Este de-ajuns să ne simțim bine cu noi înșine și să nu mai avem nevoie să-l schimbăm pe celălalt. Hristos face apel la cunoașterea noastră de Dumnezeu și la rațiune pentru a ne propune un schimb: judecată pentru judecată, condamnare pentru condamnare (Matei 7, 2).
Textul de la Matei nu se înscrie în contextul judecății viitoare, ci în cel al vieții cotidiene, în cadrul relațiilor interpersonale, unde problema reciprocității se pune constant. În contextul trădării și morții, în momentul arestării, Iisus își îndreaptă cuvintele spre scopul urmărit de Dumnezeu: „Iar acum vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei” (Ioan 17, 13).
Dumnezeu vrea să ne protejeze, iar atunci când îi judecăm pe alții, suntem în pericol. Iisus se face purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, care ne știe că suferim înainte ca noi să ne dăm seama. Mântuitorul urmărește prin cuvintele Sale să ne elibereze de sentimentul de a judeca și atunci îndemnul Său capătă o altă dimensiune. El parcă ne-ar zice: dacă vă simțiți judecați și suferiți pentru acest lucru, dacă vreți să vă eliberați de aceasta, nu mai judecați și veți reuși să vă închideți rănile și să vă vindecați. În loc ca noi să judecăm pe alții pentru că ne simțim judecați de ei, Fiul lui Dumnezeu ne recomandă: nu judecați pe altul înainte ca voi să vă simțiți judecați de el.
Acesta este sensul cuvintelor Sale, iar atunci când vom reuși să le punem în practică, vom fi eliberați, situația se va îndrepta spre ieșirea în Dumnezeu. Iisus ne invită să începem să ne vindecăm și să ne eliberăm de sentimentul atât de puternic al judecății celuilalt.
(Pr. prof. dr. Emanoil BĂBUȘ, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din București)