„Iar Eu zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvîntați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (Matei 5, 44)
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a arătat că cea mai mare poruncă din lege este dragostea de Dumnezeu, iar a doua, asemenea acesteia, este iubirea aproapelui (Matei 22, 37-39). El a zis că în aceste două porunci se cuprind toată Legea și toți proorocii (Matei 22, 40). Dacă acesta este adevărul apoi nimeni nu poate spune că iubește pe Dumnezeu, de nu va iubi mai întîi pe aproapele său. Acest lucru îl spune și Sfîntul Ioan Evanghelistul, zicînd: Dacă zice cineva că iubește pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? (I Ioan 4, 20).
Așadar, Sfînta Evanghelie de duminică ne poruncește să iubim pe vrăjmașii noștri, căci această poruncă își are temelia în dragostea de Dumnezeu și de aproapele. Aproapele nostru este orice om din lume, (Luca 10, 36-37), și nu avem dreptul să urîm pe nimeni, căci toți sînt zidiți de Dumnezeu și poartă aceeași fire ca și noi. Dar poate va zice cineva că Sfînta Scriptură arată totuși că putem urî pe unii oameni, cum spune psalmistul: Pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urît, și asupra vrăjmașilor Tăi m-am mîhnit. Cu ură desăvîrșită i-am urît pe ei și mi s-au făcut dușmani (Psalm 138, 21-22).
Aici este vorba de eretici, care urăsc și schimbă adevărul dogmelor dreptei credințe și calcă Legea cea dreaptă a lui Dumnezeu. Pe aceștia nu-i putem iubi la fel, după mărturia care zice: Pe călcătorii de Lege i-am urît (Psalm 118, 113). Dar va zice cineva: „Aceștia nu sînt oameni? Cum putem să-i urîm?” La această întrebare îți răspunde dumnezeiescul părinte Efrem Sirul, zicînd: „Pe eretici, ca pe niște hulitori și vrăjmași ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci cîini, lupi și antihriști”. Iar Domnul zice: Nu dați cele sfinte cîinilor. Și Sfîntul Ioan Evanghelistul zice: „Că mulți antihriști s-au făcut. Și deci pe aceștia nu se cuvine a-i iubi în aceeași măsură, nici a locui împreună cu dînșii, nici a-i primi în casă, nici împreună a ne ruga, nici împreună a mînca, nici a-i saluta, ca nu cumva de învățătura lor să ne împărătășim” (Sfîntul Efrem Sirul, tomul III, Mînăstirea Neamț, 1823, p. 156).
Dar poate întreba cineva: Ce fel de păcat fac ereticii de nu-i putem iubi la fel? Vom răspunde că ei fac cel mai greu păcat care nu are iertare nici în veacul de acum, nici în cel viitor. Adică hulesc pe Dumnezeu și se ridică împotriva Duhului Sfînt, a Maicii Domnului, a Sfintei Cruci și a icoanelor, împotriva Bisericii, a preoției, a Sfintelor Taine și răstălmăcesc Sfînta Scriptură. Prin acest greu păcat, ereticii și sectanții sînt vrăjmași ai lui Dumnezeu la adevăr, nu numai nu se cade a-i urî, ci cu mare dragoste a-i primi, a-i sfătui și a-i îndemna spre tot lucrul bun. Tocmai de aceea Sfînta Evanghelie de azi ne îndeamnă a-i iubi pe vrăjmași și a le face bine, atunci cînd ei nu sînt vrăjmași ai lui Dumnezeu și voiesc a veni la adevăr. Că precum decît toate faptele bune mai mare este dragostea, tot așa decît toate păcatele cel mai greu este ura de frate.
Nici o poruncă nu a înălțat și a slăvit așa de mult învățătura Evangheliei lui Iisus Hristos, ca porunca iubirii de vrăjmași. Cu adevărat această poruncă desăvîrșește toate poruncile Legii vechi, căci nici un dătător de lege mai înainte de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, nu a putut a se înălța cu înțelegerea pînă la atîta desăvîrșire, de a învăța și a legiui cu hotărîre iubirea de vrăjmași. Numai această poruncă dacă s-ar sîrgui oamenii să o păzească, ar face raiul pe pămînt, ar aduce mare liniște, pace și fericire între oameni. Iar, dimpotrivă, cînd aceasta lipsește dintre oameni, toată zavistia, toate războaiele, toate răzbunările și toate tulburările se fac pe pămînt.
Dar poate va zice cineva, că foarte grea și cu anevoie de îndeplinit este această poruncă. Dacă vom judeca drept, vom înțelege că deloc nu este greu și cu neputință, ci este ușoară și mîntuitoare de suflete. Să ne aducem aminte de cuvintele Domnului, Care zice: Luați jugul Meu asupra voastră… căci jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară (Matei 11, 29-30). Iar Sfîntul Efrem Sirul zice despre iubirea vrăjmașilor: „Ce greutate sau ce osteneală este a ierta fratelui greșelile cele ușoare și a ne numi vrednici să ni se ierte și nouă păcatele noastre?” (Op. cit., p. 31). (Părintele Cleopa)
