Despre iubire

* Să nu crezi că te iubesc cei care poartă cuvintele, care-ți provoacă tristețe și ură împotriva fratelui, chiar dacă ți se pare că spun adevărul. Pe aceștia să-i îndepărtezi ca pe niște șerpi aducători de moarte, încât și pe aceia să-i oprești de la vorbirea de rău, și sufletul tău să-l izbăvești de răutate.
* Pe fratele tău pe care până ieri îl țineai duhovnicesc și virtuos, să nu-l judeci astăzi ca pe un rău și viclean, deoarece diavolul te-a pus să-l urăști. Tu, prin iubirea ta îndelung răbdătoare, având în minte faptele lui bune de până ieri, alungă ura de astăzi a sufletului.
* Pe cel pe care până ieri îl iubeai ca pe un om bun și-l țineai ca pe un om virtuos, nu-l vorbi de rău astăzi, deoarece l-ai urât având ca pretext cuvântul tău rău. Tu continuă să-l lauzi, chiar dacă ești stăpânit de tristețe. În felul acesta, vei reveni cu ușurință la iubirea mântuitoare.
* Când demonii văd că disprețuim lucrurile lumii, cu scopul să nu-i urâm de dragul lor pe oameni, și să cădem astfel din iubire, atunci ridică împotriva noastră ponegriri, încât neputând să răbdăm tristețea, să ne silească să-i urâm pe cei râvnitori.
* Nu există durere mai grea a sufletului decât ponegrirea. Și fie despre credința sa, fie despre purtare sa, este grăit de rău cineva. Și nimeni nu poate să rămână nepăsător când este bârfit, decât doar cel care-și întoarce ochii spre Dumnezeu, Singurul Care poate să ne izbăvească de primejdie, să arate oamenilor adevărul, și să mângâie sufletul cu nădejdea.
* Tu, când te rogi din tot sufletul pentru cel care te-a ponegrit, Dumnezeu îi înștiințează despre nevinovăția ta pe cei care s-au smintit din pricina bârfei.
* Prietenul adevărat este cel care în timpul ispitei se face părtaș fără tulburare și fără zgomot la necazurile, nevoile și suferințele aproapelui, ca și cum ar fi ale lui.
* Doar cei care țin cu credincioșie poruncile lui Dumnezeu și cunosc bine adâncul judecăților dumnezeiești, nu-i părăsesc pe prietenii lor, când aceștia sunt încercați cu îngăduința lui Dumnezeu. Cei care însă disprețuiesc porunca lui Dumnezeu, și ignoră sensul adânc al încercărilor pe care Dumnezeu le îngăduie, aceștia, când prietenul o duce bine, se bucură împreună cu el, în timp ce când e necăjit de ispite, îl părăsesc. Uneori se întâmplă să se alieze și cu vrăjmașii lui.
* Prietenii lui Hristos iubesc cu sinceritate pe toți oamenii, nu sunt însă iubiți de toți. Prietenii lumii, nici nu-i iubesc pe toți, nici nu sunt iubiți de toți. Și prietenii lui Hristos, pe de o parte, păstrează continuu iubirea până la sfârșitul vieții lor, în timp ce prietenii lumii, o păstrează până ce se ceartă între ei, pentru lucrurile lumii.
* Nu are încă iubire desăvârșită, nici cunoaștere adâncă a proniei dumnezeiești cel care la vreme de ispită nu arată răbdare pentru toate cele întristătoare care i se întâmplă, ci se rupe de iubirea fraților sufletești.
* Nu te sili să strici legătura iubirii duhovnicești, pentru că nu a rămas altă cale de mântuire pentru oameni.
* Egoismul este o iubire irațională și pătimașă față de trupul nostru, care se opune iubirii și înfrânării. Cel care are egoismul, este clar că are toate patimile.
* Începutul tuturor patimilor este egoismul, iar mândria este sfârșitul. Cel care l-a smuls a tăiat împreună cu el și toate celelalte patimi.
* Să nu fii iubitor de tine însuți, și nu vei deveni urâtor de frați. Să nu fii egoist, și vei deveni iubitor de Dumnezeu. Pe fiecare om trebuie să-l iubim cu sufletul nostru, însă doar în Dumnezeu să ne punem nădejdea, și Acestuia să-I slujim din toate puterile. Pentru că, atâta timp cât ne ține Acela, și prietenii noștri se îngrijesc de noi, și vrăjmașii noștri nu pot să ne vatăme. Când însă ne părăsește Acela, și prietenii noștri își întorc fața, și vrăjmașii primesc putere împotriva noastră.
* Dacă cel care are toate harismele Duhului Sfânt nu are iubire, la nimic nu-i folosește, așa cum spune Apostolul Pavel (I Corinteni. 13, 2) Oare, câtă râvnă și zel suntem datori să arătăm, ca s-o dobândim?
* Partea mânioasă a sufletului o înfrânăm prin iubire, partea doritoare o îmblânzim prin înfrânare, și părții raționale îi dăm aripi prin rugăciune. Astfel, lumina minții nu va orbi niciodată.
* Conform învățăturii ortodoxe, sufletul este alcătuit din trei părți:
a) partea psihică (sentimentul) ale cărei păcate sunt ura, invidia, nemilostivirea.
b) partea doritoare (voința) ale cărei păcate sunt iubirea de arginți, îmbuibarea pântecelui, și toate poftele trupești.
c) partea rațională (mintea) ale cărei păcate sunt necredința, erezia, hula, mândria.
Sănătatea sufletului depinde de armonia, relația și funcțiunea acestor trei părți.
* Să-ți chinuiești trupul cu postirea și privegherea, și să te îndeletnicești neîncetat cu psalmodia și rugăciunea. Atunci va veni la tine sfințirea, înțelepciunea, și-ți vor aduce iubirea.
* Nu-ți întina trupul cu fapte rușinoase, și nu-ți pângări sufletul cu cugete viclene! Atunci pacea lui Dumnezeu va veni înlăuntrul tău și-ți va aduce iubirea.
Desigur, mulți au grăit multe despre iubire. Dacă cercetezi însă o vei afla doar la ucenicii lui Hristos, pentru că doar aceștia au avut ca Dascăl al iubirii pe Iubirea cea adevărată, Hristos, și ziceau: “Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.” (I Corinteni 13, 2). Așadar, cel care a dobândit iubirea, L-a dobândit pe Dumnezeu însuși, pentru că “Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16). Acestuia Se cuvine slava și puterea în veci. Amin.
(de Sfântul Maxim Mărturisitorul)