„Aș dori să vă fac conștienți de o ispită care se ivește tot mai mult astăzi printre noi. E vorba de ispita neîncetatei certe dintre oameni. Din păcate, se vede cum în ultima vreme vrăjmașul neamului omenesc se îndeletnicește numai cu învrăjbirea creștinilor, mai ales a unora față de alții, din pricinile cele mai neînsemnate. Oamenii au devenit cu adevărat neobișnuit de agitați și se află tot timpul într-o stare nefirească, inumană a sufletului.
Sigur că da, pe de o parte, psihologia spune că oamenii sunt afectați de o astenie accentuată. Însă, pe de altă parte, cauza cea mai importantă e că oamenii au uitat că sunt – mai întâi de toate – creștini, copii ai Părintelui Ceresc; am uitat că suntem unul cu celălalt frați și surori, fiindcă toți ieșim din aceeași cristelniță a Botezului, toți am primit pecetea aceluiași Duh Sfânt la Sfânta Mirungere, toți ne împărtășim din același Sfânt Potir.
De ce să urâm și să ne mâniem, să bârfim neîncetat și să făurim scandaluri?
Nu în zadar zice Domnul: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fii ai lui Dumnezeu se vor chema”. Cel ce se împacă cu oamenii săvârșește o mare lucrare a faptelor bune. Iar Apostolul Pavel zice: „Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii”. Însă, cu toate acestea, creștinii ortodocși cad mereu în aceeași cursă: „De care tabără ții?”, „Ce legătură ai cu un cutare curent?”, „Al cui fiu duhovnicesc ești?” – oare nu așa stau lucrurile?
La fel era și în biserica din Corint. „Ai cui sunteți? Ai lui Pavel? Ori ai lui Chifa? Ai lui Hristos? Ai lui Apollo?” Ce zice Apostolul? „Oare S-a împărțit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-ați botezați în numele lui Pavel?” Cu adevărat, nu este de folos unui creștin să se alăture vreunei tabere. Toți suntem ai Domnului și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Și tu, și eu suntem creștini. Suntem părtași Lui. Suntem aleși de Dumnezeu dintre toate neamurile Pământului. Suntem aleșii lui Dumnezeu. Suntem preoție împărătească. Suntem niște oameni pe care Dumnezeu ne-a despărțit de întuneric și ne-a adus la minunata lumină a dumnezeieștii iubiri.
Pentru ce ne purtăm ca și cum am trăi în cumplitul duh de răzvrătire al acestei lumi? Pentru ce slujim diavolului, cel ce dezbină, și nu lui Hristos, Cel ce unește? Pentru ce socotim a fi dreptul nostru să urâm și să ne mâniem, să bârfim neîncetat și să făurim scandaluri? Pentru ce socotim a fi dreptul nostru să fremătăm de indignare?
„Vedeți să nu vă nimiciți voi între voi”
Așa ceva nu-i pe placul Domnului. Așa ceva e de fapt de la Satana, care vrea să-i dezbine pe creștini și să nimicească pacea. Nu uitați că soarta lumii și a țărilor în care trăim (inclusiv Rusia) nu stă la cheremul ateilor. Ce pot face ei? Să înțelegeți că un astfel de om e în întuneric și sub înrâurirea diavolului. E firesc să-i urască și să se mânie pe cei din altă tabără; la nimic altceva nu te poți aștepta de la ei. Dar ceea ce-i într-adevăr uimitor e că oamenii, în loc să-și amintească că suntem datori să trăim în pace, încep să aducă acel cumplit duh de răzvrătire al lumii în Sfânta Biserică. Aceasta vine, în chip vădit, din gura diavolului. El anume este cel ce ne insuflă cu ideile sale viclene și groaznice de a ne dezbina între noi.
Nu putem trăi precum cei ce sunt fără Hristos – Domnul a zis: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții”. Însă, așa cum zice Apostolul, „dacă vă mușcați unul pe altul și vă mâncați, vedeți să nu vă nimiciți voi între voi”.
Cu adevărat diavolul vrea acum să-i dezbine pe creștini și apoi să nimicească toate lucrurile însemnate pentru creștini, care contează pentru ei. Din pricina creștinilor ține Dumnezeu lumea. Din pricina creștinilor dă Domnul pace neamurilor. Când apar războaiele? Atunci când creștinii uită de unitatea lor, atunci când se întovărășesc cu cele ale lumii acesteia…”
Aceasta este ultima predică rostită de Părintele Daniil Sisoev, un preot binecunoscut pentru lucrarea sa misionară în rândul musulmanilor și a numeroaselor secte din Rusia.
Oamenii care l-au cunoscut mărturisesc că părintele din totdeauna era foarte direct, fapt pentru care era iubit de tineri, iar la propovăduirea lui veneau și atei convinși, care în scurt timp se convingeau de puterea Adevărului. Mulți credeau, mulți se converteau. În seara zilei de 19 noiembrie 2009, Părintele Daniil s-a învrednicit a-L mărturisi pe Hristos cu însăși viața sa, primind cununa muceniciei când un fanatic islamist, purtând o mască, a intrat în biserică și l-a împușcat înaintea Sfântului Altar.
(R.H., Material apărut în nr. 21 din “Familia Ortodoxă”)
