Despre însurătoare (II)

Anton Pann, autorul ”Poveștii vorbei”, cel investit de Eminescu cu onoranta etichetă ”finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” – a avut o viață sentimentală și socială mai spectaculoasă și mai periculoasă decât chiar ”vagabondul trubadur etern”, neuitatul Francois Villon. Franțuzul citat, e explicabil, a ”profitat”, post-mortem și involuntar, de prestigiul unei limbi de circulație. Pann al nostru nu e cu nimic mai prejos ca ”viveur”, aventurier, dar nici ca ..scriitor! Nenorocosul – în iubire – Anton Pann – devenit, finalmente, bucureștean, după ce marea lui iubire, juna Anica, îl va înșela (eterna poveste!) cu ucenicul său – va vizita apoi periodic târgul Râureni, din Râmnicul Vâlcei. Locuri care îi aminteau, probabil, de prima – poate că singura!? – lui iubire: Anica, sora stareței Mânăstirii Dintr-un Lemn. Cea care nu a binecuvântat iubirea celor doi. În timpul unei plimbări prin târg, Anton Pann a contractat tifos. După ce a zăcut o lună și jumătate la pat, acesta a murit în noiembrie 1854. (Cei interesați pot vizita casa în care a locuit Anton Pann în Râmnicu Vâlcea. Construcția s-a păstrat foarte bine de-a lungul anilor chiar dacă, în 1982, a fost translatată zeci de metri din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea) Ca să încununez omagiul adus acestui bărbat adevărat – mereu alergând după himera iubirii perfecte! – postez un text de maturitate, prea puțin cunoscut. Și pus în valoare recent, prin minunata inițiativă de digitalizare a arhivelor noastre naționale. El se numește „Înțeleptul Archir cu nepotul său Anadam. De Anton Pann. Ediția a doa. București, 1854, în Tipografia lui Anton Pann” (era anul morții lui Pann, dar ..era și ediția a 2-a a cărții. Și asta mă pune pe gânduri: fusese, deja, prima ediție, un ”best-sellers”, de vreme ce Pann voia să scoată al doilea tiraj!?). Citez aici – din motive de spațiu tipografic – doar câteva ”sfaturi preventive de/pentru însurătoare”, venite de la un bărbat ”competent”: Anton Pann. Citiți! 35. În sfârșit, tot omul e dator în lume să urmeze la una din aceste trei, adică: sau fă-te ostaș, sau fă-te călugăr, sau te însoară, dar însă ostaș să te faci mai tânăr, călugăr mai bătrân, și să te însori când ajungi în minte coaptă; când poți, adică, să câștigi banii, iar nu când știi numai să-i cheltuiești; că, nevasta nouă guri are, nu e precum ți să pare; că, e mult mai bine să zici numai tu: vai de mine! decât să stați amândoi să strigați: o vai de noi! 36. Când vei vrea să te însori, deschide ochii patru, ca să nu aduci pe dracul cu lăutari în casă. Ci, te păzește să nu ei fată frumoasă de neam prost, nevasta lăsată de bărbat, și văduvă care își plânge pe bărbatul cel mort; nici lua de neam mai mare decât tine, ca să nu-ți zică: scol tu să șez eu: nici mai bogată, ca să nu-ți zică: taci tu să vorbesc eu; ci ia mai săracă, ca să-ți zică: fă ce știi tu; că, nevasta nu e cârpă, dacă nu-ți place, adecă, să o descoși și să o lepezi.37. Să nu fii temător; că, bărbatul temător își îmvață nevasta curvă, și stăpânul scump sluga hoață. Că dacă este ea neam rău, mai bine să păzești crângul cu epurii decât pe dânsa. Toate merg după neam: uită-te la muma sa și cunoaște pe fie-sa. Că, unde a sărit capra o să sară și iada. Și, dacă este fierul rău pe cât îl bați e degeaba, nu faci din el nicio treabă. Cu aceste și cu alte asemenea după ce învăță Archir pe nepotul său Anadam, și după ce de mai multe ori i le repetă, într-o zi îi zice: Fătul meu! eu ca unul ce am îngrijit de a ta creștere, după părerea mea socotită îndestul de bună, și ai ajuns într-o vârstă cât să poți cunoaște și deosebi albul din negru, dulcele din amar și bunul din rău: am nădejde că-mi vei bucura rămășița zilelor mele și îmi vei odihni bătrânețele, prin urmări înțelepte, în toate pasurile tale după sfătuirile ce ț-am dat […]” Onest încă o dată, iată un Anton Pann matur, care a dorit să ofere viitorilor doritori de însurare, un ghid de avertizare. Și de ”bune practici”, cum am zice azi!