Duminica lăsatului sec de carne

Despre înfricoșata Judecată de apoi (I)



Predica de duminică se referă la Înfricoșata Judecată de apoi. Să știți că nici un lucru de la întemeierea lumii și până la sfârșitul veacurilor nu este mai înfricoșat ca venirea Domnului la Judecata de apoi. Nici îngerii nu pot să ne spună cu deamănuntul despre acea preaînfricoșată venire a Domnului, când va judeca toate neamurile pământului de la Adam și până la sfârșitul lumii. Noi, fiind prea neputincioși și nepricepuți, nu vom putea vorbi despre acea negrăită spaimă și înfricoșătoare venire a Domnului.
„Ziua trâmbiței și a strigării”
Dar din cele ce se spune în Sfânta Evanghelie și din cele ce arată dumnezeiasca Scriptură, precum și din învățăturile Sfinților Părinți despre Judecata zilei celei mari, vom însemna aici câteva învățături după a noastră slabă pricepere despre venirea Domnului la Judecata de apoi. Și vom arăta mai întâi cu mărturii din Sfânta Scriptură, în ce chip va veni Domnul și care vor fi primele semne ale venirii Lui. Primele semne care vor vesti venirea Domnului la Judecată vor fi trâmbițele cele cerești. Acest adevăr ni-l arată Mântuitorul, zicând: Și va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiță (Matei 24, 31). De aceea și Sfântul Prooroc Sofonie a numit ziua Judecății de apoi „ziua trâmbiței și a strigării” (Sofonie 1, 16). Marele Apostol Pavel, despre învierea morților și glasul trâmbiței cerești, zice:Deodată, într-o clipeală de ochi, la trâmbița cea de apoi; căci trâmbița va suna și morții vor învia nestricăcioși. Și în alt loc, arătând că trâmbițele vor însoți pe Domnul la Judecată, zice că: Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, se va pogorî din cer (I Corinteni 15, 52-53; I Tesaloniceni 4, 16).
Învierea morților
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, arătând tăria glasului și puterea acelor trâmbițe care vor anunța venirea Domnului, zice: „Înfricoșat este glasul trâmbițelor, la care se supun stihiile, care despică pietrele, care vor deschide mormintele, care vor descoperi cele mai dedesubt, care vor zdrobi și vor sfărâma porți de aramă și vor dezlega și vor risipi legăturile morții”.
Al doilea semn, care se va arăta după sunarea cea cu mare strigare a trâmbițelor, va fi învierea morților. Dar oare, frații mei, în ce fel vor fi trupurile drepților și ale păcătoșilor la învierea cea de apoi? Oare vor învia așa cum le punem noi în sicrie și în morminte? Nu, căci mare deosebire vor avea trupurile oamenilor la învierea cea de apoi de trupurile de acum. Trupurile drepților, în vremea Judecății de apoi, vor fi împodobite cu patru daruri alese: cu darul strălucirii, al ușurimii, al subțirătății și al nepătimirii. Deci fiecare trup al celor drepți, cu nemăsurată rază ca soarele va străluci, după cum și Însuși Stăpânul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Atunci drepții vor străluci ca soarele întru Împărăția Tatălui lor (Matei 13, 43).
(Părintele Cleopa)



Recomandări