Despre împlinire -Partea întâi

Conf. dr. Daniel Onofrei, Departamentul de Matematică, Universitatea din Houston, SUA
Recent am fost întrebat: „Te simți împlinit?” O întrebare pe care mi-am pus-o de multe ori până acum. În cele ce urmează voi așterne câteva gânduri despre împlinire, încercând de fapt să dezvolt un răspuns personal, fără a avea însă pretenția epuizării unui subiect atât de complex.
Ce înțelegem prin împlinire? Cum o definim? Cred că pentru a putea defini sentimentul de împlinire avem nevoie de o altă întrebare ajutătoare: „Care e rostul nostru pe pământ?” Doar în măsura înțelegerii rostului putem să ne punem problema împlinirii… Așadar, o definiție a sentimentului de împlinire ar fi: Starea de spirit asociată cu sentimentul de înfăptuire a rostului.
În acest context, problema fundamentală devine înțelegerea rostului personal aici, pe pământ. Se pot acum formula două mari perspective: perspectiva materială și perspectiva transcendentă. În prima perspectivă, în spirit Aristotelian, viața se definește ca fiind suma tuturor experiențelor definibile în plan senzorial și încetează odată cu moartea trupească. În cea de a doua perspectivă, în spirit Platonician, viața presupune și o componentă transcendentă și astfel se prelungește și după moartea fizică, dar într-un plan extrasenzorial. În consecință, în funcție de poziționarea personală, în prima perspectivă rostul se definește exclusiv în raport cu experiențele senzoriale trăite pe pământ, împlinirea acestuia poate avea ecou exterior și după moarte, însă devine irelevantă pentru cel care a murit, pe când în a doua perspectivă rostul este înțeles doar prin raportare la componenta transcendentă a vieții; împlinirea acestuia, pe lângă ecoul pământean, dă condiția existenței și dincolo de moarte.
Așadar, rostul din perspectiva materială (rostul material) poate fi compus, nu neapărat în această ordine, din: experiența iubirii, formarea și susținerea unei familii solide, o viață fără excese care să creeze premisele unei posibile morți târzii și fără suferință fizică, atingerea unui nivel de înțelegere cât mai solid al universului observabil, obținerea expertizei artistice sau profesionale, obținerea unui statut social și/sau a unui confort financiar, propagarea unui set de valori morale, sociale și profesionale în mod direct sau prin puterea exemplului (de exemplu, compasiunea, onestitatea, disponibilitatea caritabilă, spiritul civic sănătos, eticheta muncii și disciplina lucrului bine făcut) sau, în cazul în care nimic din ce am scris mai sus nu pare cu putință, menținerea vie a speranței într-un mâine mai bun.
Fiecare dintre aceste posibile ingrediente ale rostului material, chiar și asimptotic definite, poate contribui la formarea unui caracter frumos și împreună pot echivala cu o viață bine trăită (atât cât este material posibil) dar, în același timp, în măsura în care nu facem mereu apel la bunul-simț general convenit (setul de valori morale, sociale și profesionaleîncă general acceptate) acestea se pot transforma în grave patologii generatoare de anxietăți insuportabile, frici teribile și depresii majore. Din păcate, atunci când totul pare imposibil și viața fără rost, atunci când pare că nimic nu se mai justifică, perspectiva materială permite foarte greu menținerea vie a speranței într-un mâine mai bun, întrucât acesta reprezintă în sine un act de credință…Realitatea, însă, arată că în unele cazuri, pierderea speranței invită gândul sinuciderii.
Din perspectiva transcendentă rostul vieții pe pământ este câștigarea mântuirii, sau, altfel spus, asigurarea continuării vieții după moarte. Astfel, această perspectivă presupune în primul rând un act de credință în componenta metafizică a vieții omului (pe care eu am definit-o ca fiind acea lumină interioară a sinelui) și în posibilitatea vieții veșnice! Perspectiva transcendentă potențează rostul material și dezvăluie existența unor noi componente ale rostului vieții pe pământ, cum ar fi: atingerea înțelepciunii, acceptarea în pace a suferinței, împărtășirea luminii cu celălalt sau mărturisirea conștientă a luminii în universul înconjurător. Conștientizarea luminii interioare oferă un factor de echilibru în asimptota împlinirii rostului din perspectiva transcendentă (rostul transcendent) și conferă noi valențe vieții pe pământ, iar credința în viața veșnică oferă dimensiuni metafizice universului nostru material și păstrează mereu vie speranța!
Societățile moderne propun aproape exclusiv ca “rețetă a fericirii” obținerea unui statut social bun și a unui confort financiar. Astfel, rostul și implicit împlinirea lui se imaginează doar în această paradigmă bivalentă limitativă: imagine și bani! În goana după imagine și bani lumea modernă îmi pare că devine încet, dar sigur o aglomerare de indivizi grăbiți, ocupați, anxioși, fricoși și depresivi.
Personal cred în rostul complex definit în perspectiva transcendentă și descris prin multitudinea de ingrediente amintite mai sus. Nu pot însă să spun care dintre cele două perspective discutate în acest material este cea mai aproape de adevăr. Sunt convins însă că alegerea poziționării într-una sau alta dintre perspective e la latitudinea liberului arbitru individual și că împlinirea rostului nu poate fi privită ca o țintă, ci mai mult ca un parcurs. La întrebarea dacă mă simt împlinit răspund așadar că atât cât înțeleg viața până acum, mă străduiesc să mă repoziționez mereu pe asimptota împlinirii!
donofrei79@gmail.com