Despre iertarea aproapelui

În permanență supraestimezi importanța aproapelui tău în viața ta. Pe de-o parte vrei să-l învinuiești pentru toate problemele tale și să l crucifici, cum m-ai crucificat pe mine. Pe de altă parte, vrei să-l ridici pe un piedestal și să-l preaslăvești, așa cum mă preaslăvești pe mine.
Cu toate acestea. Îți vine foarte greu să-l tratezi pe aproapele tău ca pe un egal. Când ți-am cerut să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, ți-am dat o regulă foarte simplă pe care s-o urmezi în tot ceea ce faci. Din nefericire, dacă nu te iubești pe tine însuți, nu prea o să reușești să-l iubești pe aproapele tău.
A învăța să te iubești pe tine însuți și a învăța să-ți iubești aproa¬pele, merg mână în mână.
Nu poți să-l iubești pe semenul tău și să te urăști pe tine însuți, sau să te iubești pe tine însuți și să-l urăști pe semenul tău.
Sentimentele față de aproapele tău oglindesc, pur și simplu, sen¬timentele tale față de tine însuți.
Așa stând lucrurile, interacțiunile cu aproapele tău te ajută să vezi ceea ce trebuie să ierți în tine însuți.
A-l ierta pe aproapele tău pentru greșelile lui față de tine îl ajută numai în cazul în care aceasta îl face capabil de a se ierta pe el însuși.
Tot așa, a primi iertarea aproapelui tău pentru greșelile tale față de el te ajută numai în cazul în care aceasta te face capabil de a te ierta pe tine însuți.
A primi iertare din partea altora este un lucru necesar, numai în măsura în care tu crezi că este. Dacă așa crezi – cum cred. de altfel, ma¬joritatea oamenilor – e important să te împaci.
A le cere iertare altora demonstrează că ești gata să te răzgândești în privința celor întâmplate.
Acesta este un prim pas important în proces.
Nu face, însă, greșeala de a da aproapelui tău „puterea” de a te ier¬ta. Asta plasează puterea în afara ta, acolo unde ea nu poate fi niciodată.
Cere-i iertarea, dar – dacă el ți-o refuză – să nu presupui că nu vei fi niciodată iertat. Dimpotrivă, ești întotdeauna iertat.
Cei care refuză iertarea, și-o refuză doar lor înșiși.
Atunci când îl condamni pe aproapele tău, poți fi sigur că nu pe el îl condamni, ci o parte din tine însuți de care ți-e rușine și pe care nu ai acceptat-o. Faptul că descoperi niște neajunsuri la aproapele tău nu te poate face să te simți mai bine – întrucât aceasta doar agravează propria ta senzație de nevrednicie.
Nici dreptatea, nici mântuirea nu se dobândesc atacându-ți seme¬nul. Te rog să înțelegi aceasta, exact așa cum ți-o spun. Fiecare cui pe care îl bați în palma semenului tău te ține pe tine pironit de cruce.
Eu sunt dovada acestui fapt. Căci eu, în percepția ta, voi rămâne pe cruce până când va înceta întregul atac. Până atunci, tu și cu mine avem un lucru în comun: amândoi am fost crucificați.
În interacțiunile tale cu aproapele tău ai de făcut o alegere simplă: a-l găsi nevinovat sau a-l găsi vinovat. Această alegere are loc iarăși și iarăși – în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare clipă. Cu fiecare gând tu îl întemnițezi pe aproapele tău, sau îl eliberezi. Și, așa cum alegi să l tra¬tezi pe el, aceeași judecată vei aduce asupra ta însăți.
Nu poți ajunge în Cer, trăgându l înapoi pe aproapele tău – și nici nu vei ajunge acolo, încercând să l cari tu. Fiecăruia dintre voi i s-au dat mijloacele de a-și descoperi propria nevinovăție.
(Paul FERRINI)