Despre iad și chinurile păcătoșilor

„Ce este nouă și Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?” (Matei 8, 29)
Una din învățăturile Sfintei Evanghelii de duminică este aceea despre iad și chinurile lui, de care și diavolii se tem și se cutremură. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a ajuns cu predicarea cuvântului în părțile Gadarenilor, zis și Gherghesenilor, L-au întâmpinat doi oameni îndrăciți care ieșeau din morminte și erau foarte munciți. Diavolii care chinuiau pe acești oameni, văzând pe Mântuitorul, au strigat: Ce este nouă și Ție Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?
„Mai înainte de vreme”
Să ne punem întrebarea de ce au zis diavolii „mai înainte de vreme?” Cum să înțelegem acest cuvânt? Iată cum. Dracii știau prea bine că la Judecata de apoi îi așteaptă osânda cea veșnică.
Despre aceasta ne arată dumnezeiasca Scriptură, zicând: Căci dacă Dumnezeu, pe îngerii care au păcătuit nu i-a cruțat, ci legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți până la judecată… (II Petru 2, 4).
Încă și apostolul Iuda, în a sa sobornicească epistolă, același lucru arată, zicând: Pe îngerii care nu și-au păzit vrednicia, ci au părăsit locașul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanțurile veșnice, spre judecata zilei celei mari (Iuda 1, 6).
Așadar, frații mei, acest lucru știindu-l preabine diavolii, că mare osândă și grele munci îi așteaptă în ziua cea mare a Judecății de apoi, și, totodată, cunoscând puterea cea fără de margini a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Îl rugau să nu-i muncească înainte de vreme. Adică să nu-i trimită mai înainte de judecata cea de apoi în gheena focului nestins, dacă îi scoate din cei doi oameni, ci să le dea voie să se ducă în turma cea de porci, care nu era departe de ei (Matei 8, 29-31).
Învățăturile sfinților
Având în vedere că și diavolii se tem de muncile iadului, voi vorbi pe scurt despre iad și muncile din el. De la început vă rog să țineți minte că nici un patriarh, nici un prooroc, nici un apostol, nici un sfânt sau dascăl al Bisericii, nu ne-a vorbit mai luminat despre muncile iadului, ca Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa.
De aceea ni se cuvine mai mult a crede și a asculta despre acest mare adevăr, că nu unul din robii lui Dumnezeu ne-a vorbit despre muncile iadului, ci Însuși Ziditorul și Dumnezeul nostru. Vrednice de crezare sunt și învățăturile sfinților prooroci din Legea Veche, despre chinurile cele veșnice ale iadului. Dar cu mult mai mult ni se cuvine a crede în cuvintele Sfintei Evanghelii pentru că sunt rostite de Însuși Fiul lui Dumnezeu și după acestea vom fi judecați.
Iadul are întuneric veșnic
Iată mărturiile principale ale Sfintei Scripturi despre iad și chinurile veșnice ale lui. Mai întâi trebuie să știm că iadul este un loc de chin (Matei 18, 8; 23, 33). În iad se muncește și trupul și sufletul (Daniel 12, 2; Matei 5, 29). Iadul are pedeapsă veșnică (Matei 25, 46; Marcu 3, 29: I Tesaloniceni 1, 10). Iadul are iezer de foc (Apocalipsa 19, 20; 20, 15). Iadul are râu de foc (Matei 18, 8; 25, 41) Iadul are flacără veșnică (Isaia 33, 14). Iadul are foc mistuitor (Evrei 10, 27). Iadul are cuptor veșnic (Matei 13, 50). Iadul are gheena focului celui nestins (Matei 5, 22). Iadul are tartar, adică frig cumplit. Iadul are întuneric veșnic (Matei 22, 13).
Iadul are plângerea și scrâșnirea dinților (Matei 22, 13).
Iadul are deznădejde și este veșnic cu toate muncile lui. Iadul are vierme neadormit, adică mustrarea conștiinței, și foc nestins (Marcu 9, 44).
Să auzim acum ce zic Sfinții și dumnezeieștii Părinți despre iad și chinurile păcătoșilor.
Sfântul Ioan Gură de Aur zice despre muncile iadului: „Nu crede, omule, că acel foc se aseamănă celui din această lume; focul din această lume consumă și schimbă deplin tot ceea ce aprinde, iar focul de dincolo de mormânt va arde totdeauna ceea ce a aprins și nu va înceta niciodată să ardă. De aceea se numește nestins, că și păcătoșii care vor arde în el vor deveni nemuritori pentru chinuri” (Viața răposaților noștri, București, 1890, p. 327).
Să ne mărturisim păcatele
Deci să ne pocăim cât mai curând, că nu știm ceasul plecării noastre din trup. Să ne mărturisim păcatele cu mare căință și cu lacrimi la duhovnici iscusiți, ca să luăm dezlegare și să facem pe pământ canon pentru păcatele noastre, știind că în curând ne cheamă Hristos din trup și nu știm dacă ne va mai pomeni cineva după moarte. Căci acum cât este Sfânta Liturghie pe pământ, cât mai sunt duhovnici iscusiți și mai avem puține zile cu ușurință ne putem pocăi. Iar dacă vom muri în păcatele noastre, în nepăsare, în necredință, în răutate, în mândrie, în desfrâu, cine ne va scoate din focul iadului, din mâinile diavolului care stă gata să ne ucidă?
Să ne temem de Dumnezeu, frații mei, să ne temem de judecată și de orice păcat. Să alungăm pe diavoli dintre noi și păcatele din inimile noastre, prin pocăință adevărată și viață curată, prin spovedanie, rugăciune, ascultare și iubire în Hristos. Să ne îndreptăm acum cît mai suntem în trup, că după moarte și mai ales după Judecata de apoi, nimeni nu mai poate schimba nimic.
Cu aceste îndrumări creștinești, să-L rugăm pe Mântuitorul Hristos să alunge dușmănia dintre oameni, necredința și dezbinarea din lume și tot păcatul din inimile noastre, ca să avem cu toți parte de rai și de Cereasca Împărăție împreună cu îngerii și cu toți sfinții.
(Părintele Cleopa)