– „Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?” (Matei 22, 12)
Pilda din Sfânta Evanghelie de duminică, pe lângă alte învățături tainice ce le ascunde în ea, ne aduce aminte și de haina de nuntă, cu care ne-am îmbrăcat la sfântul și dumnezeiescul Botez. De această haină ni se va cere răspuns în ziua cea mare a judecății lui Dumnezeu de la sfârșitul veacurilor.
Trebuie să înțelegem că această haină este Însuși Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, după mărturia marelui Apostol Pavel care zice: Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat! (Galateni 3, 27). Ne punem întrebarea: ce datorie avem noi, cei care ne-am îmbrăcat în Sfântul Botez cu Hristos? Ca răspuns vom spune că toți cei ce ne-am îmbrăcat cu Hristos, avem datoria mare de a lepăda lucrurile întunericului și de a ne îmbrăca în hainele luminii (Romani 13, 12).
Care sunt lucrurile întunericului și de ce se numesc așa? Lucrurile întunericul sunt toate faptele rele fără de rod, adică păcatele pe care le facem cu voia noastră, despre care ne spune dumnezeiescul Apostol Pavel (Efeseni 5, 11).
Faptele rele se numesc așa din două motive și anume: întâi, pentru că ele vin de la diavolul, care se zice stăpânul întunericului (Ioan 14, 30; Efeseni 6, 12; Coloseni 1, 13) și, în al doilea rând, se numesc fapte fără de rod ale întunericului, fiindcă întunecă mintea și sufletul omului și-l despart pe om de Dumnezeu, Care este lumină: Dumnezeu este lumină și lumina luminează tuturor și întunericul nu a cuprins-o (Ioan 1, 5), căci Dumnezeu locuiește în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16).
Care sunt hainele luminii pe care trebuie să le îmbrăcăm, după învățătura Sfântului Apostol Pavel? Acestea sunt toate faptele bune, care mai sunt numite și arme ale luminii (Romani 13, 12). Cu aceste fapte bune și arme duhovnicești ale luminii se cade a ne îmbrăca noi creștinii, după cum ne îndeamnă același apostol, zicând: Stați deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcați-vă în platoșa dreptății și vă încălțați picioarele voastre întru gătirea Evangheliei păcii. Întru toate luați pavăza credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile vicleanului cele aprinse, și coiful mântuirii luați, și sabia Duhului care este cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 14-17). Așadar, vedeți ce fel de haine se cuvin nouă creștinilor a îmbrăca, și care sunt faptele cele fără de rod ale întunericului de care trebuie a ne dezbrăca?
Noi, fraților, ne-am îmbrăcat în dumnezeiescul Botez cu Hristos și prin El avem putere a lucra toată fapta bună, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, zicând: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întărește (Filipeni 4, 13). Încă și Domnul ne-a arătat că, prin unirea cu El, toate faptele bune le putem lucra, iar fără de El, nimic bun nu putem face, după cum Însuși spune: Rămâneți întru Mine și Eu întru voi, căci fără de Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 4-5). Căci trebuie să avem în toată vremea unire cu Hristos, prin credința cea lucrătoare care se lucrează prin dragoste (Galateni 5, 6; II Tesaloniceni 3, 5), și prin această credință, să lucrăm cu multă sârguință toată fapta bună.
La dumnezeiescul Botez ne-am lepădat de satana și de toate lucrurile lui. Dacă după Sfântul Botez ne vom întoarce iarăși la păcate și nu ne vom pocăi de ele prin mărturisire la duhovnic și prin facerea canonului dat, atunci ne asemănăm cu câinele care se întoarce la vărsătura sa și cu porcul ce se scaldă din nou în mocirla lui (II Petru 2, 22; Pilde 26, 11). Căci, într-adevăr mare datorie avem noi creștinii care ne-am îmbrăcat cu Hristos la Sfântul Botez, să-I urmăm Lui prin toate faptele bune, așa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, zicând: Următori făceți-vă mie, fraților, precum și eu lui Hristos (I Corinteni 11, 1). Dar să întrebăm pe marele Pavel, cum urma el lui Hristos, ca să știm și noi în ce fel să urmăm Lui. Să ascultăm ce ne spune el: Trei ani noaptea și ziua n-am încetat cu lacrimi a învăța sfătuind pe fiecare. în osteneli multe, în bătăi, în temnițe, în primejdii de multe ori (Fapte 20,31). De la iudei de cinci ori am luat câte patruzeci lovituri de bici fără una am luat, de trei ori cu toiege am fost bătut, odată cu pietre am fost împroșcat, de trei ori cu mine corabia s-a sfărâmat; o noapte și o zi în largul mării am petrecut; în călătorii de multe ori, în primejdii pe râuri și de la neamuri și de la tâlhari, în primejdii în pustie și pe mare, în osteneală și trudă, în privegheri, de multe ori, în frig și în lipsă de haine, până în ziua și ceasul de acum și flămânzim și însetăm și suntem goi și suntem bătuți, suntem pribegi, ne ostenim lucrând cu mâinile; noastre, ocărâți fiind, binecuvântăm; prigoniți fiind, răbdăm; huliți fiind, mângâiem. Am ajuns ca niște gunoi lumii, tuturor lepădătura până azi (II Corinteni 11, 25-27).
– Fiecare creștin trebuie să-și aducă aminte că la judecata viitoare, nu va judeca Dumnezeu hainele, ci faptele noastre
Iată în ce fel și prin câte necazuri și prigoane urma lui Hristos dumnezeiescul și marele Apostol Pavel. Să ne punem întrebarea: oare noi creștinii de azi, care ne-am îmbrăcat cu Hristos prin Sfântul Botez, mergem noi pe urma Sfântului Apostol Pavel, precum mergea și el pe urma suferințelor lui Hristos? Dacă am lua noi aminte la Sfânta Evanghelie câte a suferit Mântuitorul pentru noi, câte au suferit Apostolii și toți sfinții pentru dragostea lui Hristos, am cunoaște cît de păcătoși și neputincioși suntem și cu câtă lenevire și nepăsare lucrăm pentru mântuirea sufletelor noastre, am cunoaște cît de puțin ne îngrijim să ne împodobim haina de nuntă a sufletelor noastre, pe care am luat-o la Botez mai curată decât soarele și care ni se va cere în ziua morții noastre și în vremea înfricoșatei judecăți a lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Petru, arătându-ne care este haina și podoaba cea adevărată a creștinului, ne învață, zicând: Podoaba voastră, să nu fie din afară, împletirea părului și a podoabelor de aur și îmbrăcămintea hainelor scumpe. Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a Duhului, blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Că așa se împodobeau odinioară sfintele femei care nădăjduiau în Dumnezeu (I Petru 3, 3-5). Același lucru învață și Sfântul Pavel pe femeile creștine, zicând: Asemenea și femeile în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoabă din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit și din aur sau din mărgăritare sau din veșminte de mult preț; ci din fapte bune precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu (I Timotei 2, 9-10).
Iată cum se cuvine a se împodobi femeile creștine. Adică a nu iubi numai podoaba cea din afară, ci a se împodobi mai ales cu haina cea duhovnicească a sufletului lor, prin lucrarea faptelor bune și să-și aducă aminte de amenințarea lui Dumnezeu care zice: Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre și umblă cu capul pe sus și cu priviri obraznice, cu pași domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor, Domnul va pleșuvi creștetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor. În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, lunițe, cercei, brățări, văluri, cununi, lănțișoare, cingătoare, miresme, talismane, inele, verigi de nas, veșminte de sărbătoare, mantii, șaluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subțiri, turbane și tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune; în loc de cingători, frânghie; în loc de cârlionți făcuți cu fierul, pleșuvie; în loc de veșmânt prețios, zdrențe și în loc de frumusețe, pecete de robie (Isaia 3, 16-24).
Dar nu numai femeile, ci și bărbații trebuie să fugă de lux și de podoabe și să se silească fiecare a-și împodobi cu fapte bune aurul cel dinăuntru, adică sufletul său. Fiecare creștin trebuie să-și aducă aminte că la judecata viitoare, nu va judeca Dumnezeu hainele, ci faptele noastre. Cel ce se va sili a-și împodobi haina sufletului său cu toată fapta cea bună, unul ca acesta nu se va rușina când va fi chemat la nunta marelui Împărat (Apocalipsa 19, 7-9).
Dacă cineva dintre noi ar fi chemat să meargă înaintea unui împărat pământesc sau a unui mare conducător de țară, câtă grijă ar avea să-și împodobească hainele sale ca să nu fie batjocorit pentru a sa neglijență. Dar noi când vom fi chemați la nunta mirelui Hristos înaintea Celui ce este Împăratul împăraților și Domnul domnilor (Apocalipsa 19, 16), ce fel de rușine, câtă groază și muncă vom lua, dacă nu ne vom îngriji a ne împodobi haina sufletelor noastre? Oare nu vom auzi și noi ca omul din pilda Evangheliei de duminică: Prietene, cum ai intrat aici, neavând haină de nuntă? Oare nu vom auzi noi atunci pe dreptul Judecător și Preaveșnicul Împărat, zicând: Legați-i mâinile și picioarele și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară, unde este plângerea și scrâșnirea dinților (Matei 22, 13). (Părintele Cleopa)
