Despre griji

Multe dureri și multe frământări are creștinul de azi. Adesea se vede copleșit de păcate, plin de neputințe, nestatornic, fricos, plin de griji… Ar vrea să-și schimbe viața și nu reușește. Mereu se poticnește, mereu se simte vinovat. Crede că dacă nu ar mai păcătui, dacă nu l-ar mai mustra conștiința pentru nimic, dacă ar împlini toate poruncile evanghelice, atunci ar fi fericit. Iar când ajunge să dobândească oarece virtuți, să împlinească măcar o parte dintre cele poruncite de Dumnezeu, evaluându-se cu onestitate, tot nu se simte mulțumit. Tot nu are bucurie. Nu una de moment – numită și satisfacție, ci aceea despre care ne vorbește Domnul chiar înainte de Pătimirea Sa pe Cruce: „Se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22). Deci, ce ne lipsește? Întrebăm și noi, precum tânărul cel bogat, care împlinise toate poruncile Legii, dar încă resimțea un gol în inimă (v. Matei 19, 16-22). E clar că ne lipsește conștiința prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. O prezență permanentă, nu doar „în duminici și sărbători”. Drama nu este că suntem păcătoși, că mereu cădem, drama este că nu credem că Dumnezeu este prezent aici și acum, că El mereu „stă la ușă și bate” (cf. Apocalipsa 3, 20), așteptând răbdător să-L primim în casa sufletului nostru.
***
Scripturistic, mai degrabă punem accent pe harnicele îndemnuri de a înmulți talanții (cf. Matei 25, 14-30), lăsând însă pe plan secund versetele evanghelice care vorbesc despre chemarea de a fi precum pruncii (adică inclusiv cu sensibilitate ludică), spre a intra în Împărăția Cerurilor (cf. Matei 18, 3 și 19, 14) sau de cele în care suntem îndemnați să fim fără de griji (v. Luca 12, 22-31 șcl.). Atât de mult ne lăsăm copleșiți încât, tot căutând să fim „buni creștini”, uităm să mai trăim lucrurile simple, bucuriile firești ale vieții. Unui tânăr care declara mulțumit, după tunderea în monahism: „M-am făcut călugăr”, un Părinte cu ceva mai multă experiență duhovnicească i-a replicat: „Bun. Acum mai rămâne să te mai faci și om”.
***
E o atitudine neduhovnicească aceea în care considerăm că nu are nici un rost să ne planificăm ceva în viață, dacă oricum Dumnezeu le rânduiește pe toate. Așa ar putea interpreta unii cuvintele Mântuitorului: „Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6, 34). Aici nu e un îndemn la nemuncă sau la trai de azi pe mâine, ci e recomandată o atitudine sănătoasă față de cele viitoare, ancorată în credința că Dumnezeu este Proniatorul – Cel ce ne poartă de grijă. Domnul avertizează asupra unui consum sufletesc inutil, provocat de multele griji ce ne pot copleși și chiar ne pot stresa, ca să folosim un termen la modă astăzi. Calea de mijloc, cea împărătească, e permanenta conlucrare a omului cu Dumnezeu. Aici este, dacă vreți, cheia succesului oricărei planificări și de aici izvorăște puterea de a vedea într-un eventual eșec nimic altceva decât un mod prin care Dumnezeu ne (re)așază pe drumul cel bun.
***
Am zis multor tineri care urmau să se căsătorească și erau îngrijorați că n-au unde să locuiască, că nu ar avea cu ce să-și crească copilul sau copiii ce ar urma să se nască sau altele de acest gen să-L provoace pe Dumnezeu, spunându-i: „Doamne, Tu ai promis să ne dai toate cele necesare, iar noi să căutăm, în primul rând, a fi cu Tine, în Împărăție. Iată, facem acest pas, facem acest legământ, acest contract cu Tine; iar dacă nu Te vei ține de cuvânt, vom veni la biserică și-Ți vom cere socoteală, înaintea părintelui nostru duhovnic”. Vă spun că, de atâția ani, nimeni n-a venit să-mi spună că Dumnezeu nu Și-a ținut cuvântul. Dimpotrivă, vin și-mi spun cum se întâmplă adevărate minuni în viața lor și că, deși uneori e foarte greu, nu le lipsește nimic din cele necesare unei familii. Întotdeauna Dumnezeu i-a scos la liman.
***
Spune Domnul: „Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?” (Matei 6, 31). Nu avem, într-adevăr, a ne consuma ‒ a ne stresa! ‒ cu cele pământești, asta este sub demnitatea noastră de oameni creați după Chipul lui Dumnezeu. Suntem chemați la ceva cu mult mai înalt: să ne străduim, cu toate puterile, a ne îmbrăca în Hristos, a mânca Trupul Său și a bea Sângele Său. Lepădăm grijile vieții ca să ne îngrijim de dobândirea Vieții!
(Pr. Constantin Sturzu, Doxologia.ro)