Pentru a fi evaluată la justa-i valoare, Elena Udrea a fost trecută și prin regnul vegetal, și prin cel animal, și prin cel mineral. A fost asemuită ba cu o salcie pletoasă, ba cu o mâță persană ce are și destul sânge maidanez, ba cu o piatră prețioasă (falsă, dar asta doar cunoscătorii văd). Dacă ar fi s-o trecem și prin regnul literar, am observa că tipa Udrea (mereu îmi vine să-i spun Urdea) e-o „epigramă de femeie”.
La fel ca această bucățică sferto-fatală, nici Epigrama nu s-a bucurat vreodată de stimă socială. Chiar când cunoștea pe dinafară grația mersului pe tocuri cui, Epigramei i se reproșa grosimea stratului de fard, laolaltă cu înclinația patologică pentru aventuri de-o noapte. Era considerată o parvenită, provenită dintr-o pițipoancă a literelor: o Evita Peron, o miss Lewinsky, o madam Kennedy.
Însuși George Călinescu atenționa că „epigrama nu-i decât un strănut literar”, la fel cum analiștii sugerează că blondina lui Băse nu-i decât un strănut politic. Faci hapciu, și gata, trece c-un ceai fierbinte, urmat de-un masaj. Acuma, cu tot respectul, dar Călinescu și analiștii au cam pierdut din vedere că de la un biet strănut se aprinde febra marilor epidemii…
În fine… De curând, am avut prilejul, într-o emisiune TV, să sar în apărarea Epigramei. Și nu știu ce mi-a venit să pomenesc de faimosul proces intentat lui Păstorel Teodoreanu, care, întrebat de procurorii comuniști de ce scrie epigrame, a răspuns:
-Tovarăși, eu fac epigrame, cum găina face ouă!
Și noi citim epigrame, așa cum orice om normal consumă ouă, cu atenție însă la cantitate, fiindcă după colț pândește colesterolul. Dar, pentru ca asocierea Epigramei cu dama politică Urdea să câștige în substanță, am apelat la o epigramă de Aureliu Busuioc:
„O fi politica ingrată,
O fi ea târfă, dar, vezi bine,
E singura prostituată
Ce te plătește ea pe tine.”
