Despre droguri

Tentația de a ajunge la stări de euforie își are rădăcina în timpuri de mult apuse, chiar pe vremea dacilor și a romanilor se fumau anumite ierburi cu efecte afrodisiace și halucinogene (cânepa indiană).
Drogurile sunt substanțe artificiale create de oamenii de știință în anumite situații limită. Cauzele au fost de regulă războaiele. Efectele drogurilor erau „benefice” pentru armatele diverselor popoare care trebuiau să reziste în regim de război, de multe ori fără hrană și fără apă. Așa au luat naștere substanțele excitante – droguri în forma primară. Tot războaiele au dus la dezastre umane. Astfel, în secolul al XVII-lea s-a descoperit morfina, un medicament care calma durerile provocate de răni. Cu timpul s-a realizat ca morfina administrată în mod repetat duce foarte repede la dependența fizică și psihică. S-a căutat un înlocuitor și prin derivarea morfinei cu opium-ul s-a descoperit heroina, care inițial se credea că nu da dependență așa de mare ca morfina. În realitate, dependența de heroină este de șapte ori mai mare decât cea de morfină.
După primul război mondial, aceste substanțe au început să fie consumate în toată lumea. Până la sfârșitul anilor ’30, ele erau legale. Comercializarea lor, în timp, a dus la profituri enorme scoase în afara legii, drogurile au devenit o sursă inestimabilă pentru piața neagră.
Flagelul comerțului ilicit de stupefiante pornit din America de Sud și Orientul Mijlociu a cuprins întreaga planetă.
România, prin așezarea sa geografică este țara de tranzit dinspre Orientul Mijlociu către Europa de Vest. Ca orice țară de tranzit, în timp, a devenit și consumatoare. Fenomenul a luat amploare după după ’89. În perioada ’90-’96, cuiburile traficanților și consumatorilor de droguri erau căminele studențești. Apoi, vânzătorii de iluzii au dus standardul morții albe și prin baruri, discoteci, case de țigani și chiar la colț de stradă. Traficul de stupefiante a devenit cea mai rentabilă afacere din România, câștigându-se astfel sume fabuloase.
Impactul a fost foarte mare în rândul tinerilor care din curiozitate, teribilism sau solidaritate față de anturaj, au început să consume.
Societatea românească a fost luată prin surprindere de acest flagel al drogurilor, ivindu-se astfel probleme foarte grave atât în justiție, cât și în lumea medicală. Reacțiile stângace și întârziate ale autorităților au favorizat fenomenul toxicomaniei care a ajuns să fie devastator. Ce poate fi mai trist și mai îngrijorător decât să vezi cum un copil de 13-14 ani, aleargă înnebunit după o doză de heroină? ; sau, cum o femeie însărcinată intrată în perioada de sevraj îi poruncește violent partenerului de viața să-i prepare doza?; ce poate fi mai tragic decât să vezi cum un prunc nevinovat se zbate în pântecele mamei sale, „cerând” porția de drog? Nimic nu poate fi mai deprimant decât locuința ori câteva haine și un pat cu așternuturi învechite și arse, câteva cuie bătute în perete, unde cândva erau așezate tablouri (vândute mai apoi), o atmosferă înfiorător de apăsătoare. Locuința unui toxicoman este gura iadului – anti-camera morții totale „unde viermele nu doarme… plânsul și scrâșnirea dinților”.
Fenomenul toxicomaniei ia amploare pe zi ce trece. Deși dependenții de droguri sunt considerați niște delicvenți, ei sunt în realitate oameni bolnavi, ajunși în stare de iresponsabilitate pentru faptele lor. Încorsetați de suferință, disprețuiți și marginalizați, se topesc încet, dar sigur. Se sting neînțeleși de nimeni, sufletele lor zdrobite de durere, se zbat între minciună și adevăr, între zi și noapte. Pe ei nu-i poate ajuta nimeni. Nimeni în afară de Dumnezeu.
Această stare de fapt ar trebui să ne îngrijoreze, deoarece consecințele proliferării drogurilor în România sunt multe și dezastruoase, cum ar fi:
– micșorarea potențialului productiv al țării;
– micșorarea potențialului de apărare al țării;
– scăderea populației (prin mortalitatea juvenilă și prin scăderea natalității);
– creșterea infracționalității și a criminalității (vor fi mai multe închisori decât școli și universități, mai mulți deținuți decât personal productiv);
– ponderea deținuților tineri va fi covârșitor mai mare decât a celor în vârstă etc.
Intervenția Statului – O NECESITATE
În acest caz, intervenția Statului se impune ca necesitate prin unele măsuri, cum ar fi:
1) Combaterea pătrunderii în țară a drogurilor:
a) tirurile și orice fel de mijloace de transport care tranzitează teritoriul României să fie urmărite și supravegheate de lucrătorii Ministerului de Interne (ai S.R.I.), prin personalul abilitat, pe etape de drum, până la ieșirea din țară;
b) lucrătorii de la Vama să controleze mai conștiincios vehiculele care au ca destinație diverse firme din țară.
2) Lupta împotriva corupției:
– să se combată mai vehement corupția unor funcționari publici, începând cu vameșii și terminând cu celelalte persoane implicate în procesul de supraveghere a vămilor.
3) Depistarea traficanților de droguri:
– Organele de Poliție să depisteze centrele zonale de distribuire, pentru că e greu de crezut că părinții și cei 55 de mii de toxicomani știu de unde să-și procure zilnic drogurile de la cei câteva mii de distribuitori, iar polițiștii nu știu.
4) Măsuri terapeutice:
Concomitent cu combaterea traficului de droguri se impune să se ia măsuri radicale de vindecare a toxicomanilor, cum ar fi:
– înființarea de centre de tratament gratuit;
– asistența bolnavilor până la vindecarea lor deplină, cu alte tratamente decât cele medicamentoase și produse sintetice, care vindecă fizic pe bolnav, temporar, și nu psihic;
– implicarea Bisericii se impune ca necesitate;
– toxicomanii să nu mai fie tratați ca niște delicvenți, ci ca niște bolnavi tot atât de grav ca și bolile epidemiologice etc.
5) Combaterea traficului de droguri și tratarea toxicomanilor să constituie o politică de Stat dusă de Parlament și Guvern, pentru că altfel vom asista la un dezastru demografic național. (www.crestinismortodox.ro)