În Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie de duminică, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat legiuitorului care L-a întrebat care este cea mai mare poruncă din Lege că toată Legea și Proorocii se cuprind în dragostea de Dumnezeu și cea de aproapele.
Dumnezeiescul Ioan Evanghelistul arată că Dumnezeu este dragoste și cel ce rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el (I Ioan 4, 16).
Marele Apostol Pavel, vasul alegerii și gura lui Hristos, arătând că dragostea dumnezeiască este cea mai mare virtute, zice: Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea (I Corinteni 13, 13).
În alt loc al Sfintei Scripturi, auzim: Dragostea este plinirea Legii (Romani 13, 10; Galateni 5, 14), și legătura desăvârșirii (Coloseni 3, 14). De-ar avea cineva toate darurile și toate faptele bune, fără dragostea dumnezeiască nu are nimic bun și nimic nu folosește fără iubirea de Dumnezeu (I Corinteni 13, 1-4).
Dragostea se naște din rugăciune
Deci, înțelegând cât de mare este comoara cea neprețuită a dragostei de Dumnezeu, în cele ce urmează vom vorbi câte ceva despre această preasfântă virtute. Mai întâi, să punem o întrebare: prin ce virtuți câștigă omul dragostea de Dumnezeu? La această întrebare vom răspunde cu mărturii de la Sfinții Părinți, care zic: „Toate virtuțile ajută mintea omului să câștige dragostea dumnezeiască, dar mai mult decât toate, rugăciunea cea curată, căci prin aceasta, mintea, zburând către Dumnezeu, iese afară din toate cele ce sunt” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia II, op. cit. p. 39). La fel învață și dumnezeiescul părinte Isaac Sirul care zice: „Dragostea se naște din rugăciune”.
Dar trebuie să știm că alta este dragostea de Dumnezeu ce se câștigă prin rugăciunea cea curată, și alta este dragostea de Dumnezeu, ca energie necreată și ca dar de sus.
„Iubiți pe vrăjmașii voștri”
Dar să ne punem o întrebare: prin ce cunoaște omul că a ajuns la dragostea de Dumnezeu? La aceasta vă răspundem tot cu mărturii din Sfânta Scriptură și de la Sfinții Părinți. Iată ce avem a zice. Creștinul care a dobândit această preafericită și neprețuită virtute a dragostei de Dumnezeu, mai întâi are îndelungă răbdare, nu pizmuiește, nu se semețește, nu se trufește, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se întărâtă, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă (I Corinteni 13, 4-7).
Preabunul nostru Mântuitor ne-a zis: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântați pe cei ce vă blestemă (Matei 5, 44). Oare de ce ne-a poruncit El aceasta? Iată de ce! Ca să ne elibereze de ură, de întristare, de mânie și de ținerea de minte a răului. Apoi ca să ne învrednicească pe noi de cea mai mare avuție care este dragostea desăvârșită. Căci este cu neputință să o aibă pe aceasta, cel ce nu iubește pe toți oamenii la fel, asemenea lui Dumnezeu, Care iubește pe toți oamenii la fel și vrea ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4).
Rugăciunea curată și neîncetată
În încheiere, vă rog să vă aduceți aminte de cele ce ați auzit la începutul predicii, și anume că toate virtuțile ajută pe om să câștige dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decât toate rugăciunea curată și neîncetată. Deci să ne silim cu toată sârguința a lucra toate faptele bune și, mai ales, să ne îndeletnicim cu sfânta rugăciune a inimii noastre, ca prin ea să putem câștiga dragostea de Dumnezeu și de aproapele. Prin nemuritoarea dragoste să rămânem în El și El în noi, și așa, cu mila și cu harul Preasfintei Treimi, să fim și noi într-o măsură oarecare purtători de Dumnezeu și să ne mântuim sufletele noastre.
(Părintele Cleopa)
