Despre dragostea de Dumnezeu și de aproapele

„În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii” (Matei 22, 40)
Dragostea de aproapele este a doua poruncă, asemenea cu cea dintâi, fiindcă se naște din ea și este nedespărțită de aceea. Că cel ce iubește pe Dumnezeu, după hotarele poruncii celei dintâi, acela de nevoie iubește și pe aproapele său. Dar să ne întrebăm, cum trebuie să folosim dragostea de Dumnezeu și cea de aproapele, spre a nu greși înaintea Lui? La această întrebare mai întâi noi trebuie să știm că dragostea de Dumnezeu nu are hotar, după cum nici Dumnezeu Cel iubit nu are hotar sau măsură.
Dragostea de aproapele, însă, trebuie să aibă măsură, căci dacă vom iubi pe aproapele fără măsura cuvenită, ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu și ne poate aduce mare pagubă. De aceea trebuie să iubim pe aproapele numai în măsura în care nu ne depărtează de dragostea lui Dumnezeu, care zice: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău… (Matei 22, 37). Iar pentru dragostea către aproapele spune: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (Matei 22, 37), adică pe cît porți grijă și te sârguiești pentru tine, pe atât poartă grijă și te silește și pentru aproapele tău. De exemplu, dacă noi avem o rudenie tată, mamă, soră, frate sau prieten, care ne-ar îndemna să facem un păcat mare sau să călcăm legea lui Dumnezeu, și am asculta de unul ca acesta făcând fărădelege înaintea lui Dumnezeu, atunci vom primi osândă veșnică, pentru că am iubit pe tată sau pe mamă, rudenie sau prieten mai mult decât pe Dumnezeu. De aceea nu mai putem fi ucenici ai lui Hristos și ne facem vinovați de gheena focului, după cum a zis Domnul (Matei 18, 8-9).
– Istorioară adevărată
O istorioară adevărată despre nemăsurata dragoste de Dumnezeu a Sfântului Ignatie Teoforul, adică purtătorul de Dumnezeu, pentru care a fost mâncat de lei, la Roma.
Pe vremea împărăției lui Traian, a fost patriarh al Antiohiei Sfântul Ignatie, pe care sfânta noastră Biserică Ortodoxă îl prăznuiește la 20 decembrie, cu câteva zile înainte de Nașterea lui Hristos. Acest preafericit patriarh era copil pe vremea când Mântuitorul nostru Iisus Hristos umbla pe pământ și a fost luat de Mântuitorul în preasfintele Sale brațe, pe care arătându-l poporului, a zis: De nu vă veți întoarce și de nu veți fi ca pruncii, nu veți intra întru Împărăția Cerurilor. Apoi a zis: Cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primește (Matei 18, 3-5). De aceea i se zicea Sfântului Ignatie „purtător de Dumnezeu”, fiindcă a fost purtat de Domnul în brațele Sale.
Acest mare mucenic a fost ucenicul Sfântului Ioan Evanghelistul, a cărui viață a urmat trăind în feciorie și viață sfântă, purtând neîncetat în inima sa pe Hristos și pururea mărturisindu-L oamenilor.
Pe acest sfânt l-a întrebat împăratul Traian: „Ce înseamnă purtător de Dumnezeu?” El a răspuns: „Tot cel ce poartă pe Hristos Dumnezeu în sufletul său este purtător de Dumnezeu”. Apoi l-a întrebat: „Tu porți în tine pe Hristosul tău?” Sfântul a răspuns: „Cu adevărat Îl port”. După ce împăratul l-a amenințat cu moartea și l-a chinuit să se lepede de Hristos și să se închine la idoli, văzându-l tare ca diamantul în mărturisirea dreptei credințe, l-a condamnat la moarte, trimițându-l la Roma legat în lanțuri, sub paza a zece ostași aspri, care l-au chinuit mult pe drum. Ajungând acolo, a fost legat și dat spre mâncare leilor, într-o zi de sărbătoare, în fața unei mari mulțimi de oameni.
Creștinii de la Roma s-au întristat mult și voiau să-l oprească de la această moarte amară. El le-a scris o scrisoare când a trecut prin Smirna, și le-a zis: „Iubiții mei frați, să nu arătați către mine dragoste deșartă ca să mă opriți de la dorința mea cea mare. Eu sunt grâu al lui Hristos și vreau să fiu măcinat de dinții fiarelor, spre a mă arăta pâinea lui Dumnezeu”.
Înainte de a se da drumul leilor spre a-l sfâșia, Sfântul Ignatie a vorbit poporului, zicând: „Bărbați romani care priviți la această nevoință a mea, să știți că nu pentru un oarecare lucru rău primesc această moarte, nici pentru vreo nelegiuire sunt osândit la moarte, ci numai pentru mărturisirea lui Hristos Dumnezeul meu, de a cărui dragoste este cuprinsă inima mea și pe care fără de saț Îl doresc”. Acestea zicând el, au venit asupra lui leii și îndată l-au sfâșiat în bucăți, după cum el singur mult a dorit, pentru dragostea lui Iisus Hristos.
Dar acolo s-a văzut un lucru de mare mirare, că mâncând leii trupul sfântului, inima lui fiind de carne a rămas neatinsă, ca și unele din oasele cele mai mari. Atunci un ostaș, care auzise de la mulți că el poartă pe Iisus Hristos în inima lui, a zis în derâdere: „Să vedem oare, spunea el, dacă are pe Hristos Dumnezeul său în inima sa”. Luînd o sabie, a despicat inima sfântului în două. Dar, o, minunile Tale, Doamne! Inima sfântului fiind despicată în două, pe ambele părți ale inimii sale, era scris cu litere de aur Iisus Hristos. Toți cei care au văzut acestea s-au speriat și s-au mirat, zicând: „Cu adevărat omul acesta a fost purtător de Dumnezeu!”
Așa a iubit pe Hristos Sfântul Ierarh și Mucenic Ignatie, cu toată inima sa. Cine voiește să știe mai pe larg despre pătimirea Sfântului Ignatie și cum a pătimit la Roma, să citească viața lui la 20 decembrie.
Îndemn duhovnicesc
Vă rog să vă aduceți aminte că toate virtuțile ajută pe om să câștige dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decât toate rugăciunea curată și neîncetată. Deci să ne silim cu toată sârguința a lucra toate faptele bune și, mai ales, să ne îndeletnicim cu sfânta rugăciune a inimii noastre, ca prin ea să putem câștiga dragostea de Dumnezeu și de aproapele. Prin nemuritoarea dragoste să rămânem în El și El în noi, și așa, cu mila și cu harul Preasfintei Treimi, să fim și noi într-o măsură oarecare purtători de Dumnezeu și să ne mântuim sufletele noastre. Amin. (Părintele Cleopa)