Despre dorul după Dumnezeu…

Harul lui Dumnezeu dă putere de a iubi pe Cel iubit; sufletul e neîncetat atras spre rugăciune și nu poate uita pe Domnul, nici măcar o singură clipă. Doamne, iubitorule de oameni, cum n-ai uitat pe sluga ta în păcatul ei? Ci din înaltul Slavei Tale, Ți-ai aruncat în milostivirea Ta privirea asupra mea și – lucru ce întrece înțelegerea mea – mi Te-ai arătat. Te-am rănit și Te-am întristat neîncetat, dar Tu, Doamne, îndată ce Te-am chemat, mi-ai dat să cunosc marea Ta milostivire și uriașa Ta dragoste. Privirea ta pașnică și blândă a atras sufletul meu. Ce să-Ți dau în schimb, Doamne, sau ce laudă să-ți cânt? Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire și să nu cunoască odihna, nici zi nici noapte, în iubirea pentru Dumnezeu.
…
Cel ce prin Duhul Sfânt rămâne aici pe pământ în iubirea lui Dumnezeu va fi și acolo sus cu Domnul, căci iubirea nu poate să se topească. Dar ca să nu cădem cu gândul, să ne smerim după cuvântul Domnului: „Fiți ca și copiii, căci a lor este Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 18,3). …
DESPRE SMERENIE …
Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură o clipă fața apelor, apoi se scufundă în adâncuri. Așa sunt înghițite și necazurile în inima celui smerit căci tăria Domnului e cu el.
Unde locuiești tu suflet smerit? Cine locuiește în tine? Și cu ce te-aș putea asemăna? Tu strălucești limpede ca soarele dar arzând nu te mistuiești și încălzești pe toți oamenii cu căldura ta.
Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Domnului.
Ești asemenea unei grădini în floare în mijlocul căreia se găsește o casă măreață în care îi place Domnului să locuiască.
Pe tine te iubesc Cerul și Pământul.
Pe tine te iubesc Sfinții Apostoli, Proorocii, Sfinții Ierarhi și Fericiții Părinți.
Pe tine te iubesc Îngerii, Serafimii și Heruvimii.
Pe tine te iubește, în smerenia ta, Prea Curata Maică a Domnului.
Pe tine te iubește și în tine se bucură Domnul.
…
Când trăiam în lume, mă gândeam la Tine, dar nu în continuu. Acum duhul meu arde până la lacrimi de dorința de a Te vedea, Lumina mea. Tu m-ai povățuit prin milostivirea ta. Te-ai ascuns de la mine ca sufletul meu sa învețe smerenia; căci fără smerenie, harul nu poate fi păstrat și o grea întristare și descurajare cuprinde atunci sufletul. Dar când a devenit smerit, atunci nici descurajarea, nici tristețea nu se apropie de el, căci Duhul lui Dumnezeu îl umple de bucurie și veselie.
…
DESPRE HAR …
Era odată un suflet păcătos pe care Domnul l-a chemat la pocăință și acest suflet s-a întors spre Domnul Care l-a primit cu milostivire și i s-a arătat lui. Domnul e atât de milostiv, smerit și blând. Pentru nesfârșita Lui bunătate, El nu și-a adus aminte de păcatele lui, și acesta L-a iubit și se avântă spre El cum zboară pasărea din colivia ei strâmtă spre tufișurile înverzite. Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu – Dumnezeu milostiv, iubitor și blând – și L-a iubit până la sfârșit. Iubirea lui arzătoare îl atrage fără sațiu spre El, căci harul Domnului e nesfârșit de dulce și el încălzește mintea, inima și întreg trupul lui istovit.
…
De ce te tângui, suflete al meu, și verși lacrimi? Ai uitat ce a făcut Domnul pentru tine, cel vrednic de toată osânda?
Nu n-am uitat ce nesfârșita iubire a revărsat asupra mea Domnul și-mi aduc aminte de dulceața Duhului Sfânt. Cunosc iubirea Domnului și cât de dulce este El sufletului și trupului.
De ce plângi, suflete al meu, dacă cunoști pe Domnul tău și negrăita Lui bunătate față de tine?
Ce mai vrei de la Stăpânul Care ți-a arătat o asemenea iubire?
Sufletul meu dorește să nu mai piardă nicicând harul Domnului, căci dulceața Lui atrage sufletul meu să iubească pe Ziditorul lui. …
(Fragmente din scrierile Cuviosului Siluan Athonitul, Sursa: www.freewebs.com)