Despre deșertăciuni



Priveliștea mormintelor nu este lipsită de importanță în desăvârșirea înțelepciunii noastre.
Privindu-le, sufletul nostru, dacă lâncezea, tresare de îndată, iar de era treaz și vrednic, încă și mai vrednic se face.
Cel ce se plânge că-i sărac, primește de la aceasta priveliște o binevenită mângâiere; iar cel ce umflă de trufie că-i bogat, e trezit la realitate și smerit.
Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi să cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârșitului propriu; ea ne încredințează de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, plăcute sau supărătoare; iar cine a luat la sine această încredințare, nu se va lăsa prins lesne în mrejele păcatului.
Pentru aceasta, un înțelept dădea sfatul următor: “în tot ce veți spune, cugetați la clipele cele de pe urmă, și niciodată nu veți păcătui”.
Alături de acesta, altul zicea: “Așezați-vă treburile pentru plecare – și pregătiți-vă de drum!…” Și aici nu-i vorba de un drum din cele văzute, ci-i vorba de plecarea noastră de pe pământ.
Dacă mereu, în fiecare zi, avem conștiința că moartea oricând poate veni, nu vom mai fi grabnici la păcat; nici strălucirile vieții nu vor putea să ne trufească, nici tristețile să ne doboare sau să ne tulbure – și unele și altele având a se isprăvi acum sau mai târziu.
(www.ioanguradeaur.com)