Despre deschisul pravilei

Într-una din duminici, pe când miruiam credincioșii la sfârșitul Sfintei Liturghii, mă întreabă o creștină dacă la urmă mai citesc moliftele pentru cei bolnavi, speriați etc.; i-am răspuns că da, voi citi bucuros. Imediat după ea, o altă creștină, necunoscută, străină de localitate (era o femeie între 45-50 de ani și am aflat pe urmă că venise din Moldova după lucru și lucra la o firmă pomicolă de lângă mănăstire), mă întreabă dacă deschid și Pravila – „Cartea”. I-am răspuns: „Doamne ferește, așa ceva n-am făcut niciodată în viața mea de 48 de ani de preoție! Cine ți-a spus că aș face eu așa ceva?”. „Păi niște femei mi-au spus că le-ați deschis dvs. Cartea, le-ați citit din ea și le-a fost bine”, zice ea. „Ți-au spus ele că le-am și ghicit?”. „Ba nu, au spus că le-ați citit și le-a fost de folos”. „Asta este cu totul altceva: am deschis cartea la rugăciunile pe care le doreau și pe care le-am considerat eu de folos la nevoile lor, pentru tămăduirea de boală, de sperietură, de farmece etc. Dumneata poți citi într-o carte fără s-o deschizi?… Dar dumneata ce dorești de la mine? Cu ce-ți pot fi de folos?”. „Să-mi spuneți și mie dacă mai am păreche [adică dacă se mai mărită]”, zice ea. „De unde să știu eu lucrul acesta, pe care numai Dumnezeu îl știe?! Ce, eu sunt ghicitor?! Doamne ferește de așa ceva! Ne-a dat Dumnezeu harul de a vă învăța calea mântuirii, de a vă sfinți viața prin Sf. Taine și ierurgii, de a vă dezlega de păcate când vă spovediți, dar nu să vă ghicim!”.
M-aș bucura, stimați cititori, dacă înainte de a citi acest articol, ați citi în Noul Testament, din Faptele Apostolilor, capitolul 16, versetele de la 16 la 40, în care se istorisește o întâmplare și o minune a Sf. Apostol Pavel, în urma căreia Sf. Apostol Pavel și Sila au mâncat o mamă de bătaie soră cu moartea. Cetind aceste 25 de versete, sunt convins că vă veți minuna și folosi duhovnicește de lucrările lui Dumnezeu; dar pentru cei care nu au la îndemână – sau deloc – Noul Testament, voi consemna eu pe scurt despre ce este vorba.
– Pildă creștină
Aflându-se în călătoriile sale misionare, în Filipi, Sf. Apostol Pavel cu Sf. Apostol Sila, pe când mergeau ei odată la locul de rugăciune și predicare, i-a întâmpinat o slujnică ce avea duh pitonicesc și care aducea mult câștig stăpânilor ei, ghicind. Aceasta în multe rânduri făcând supărare Sf. Apostoli, căci se ținea după ei strigând: „Acești oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii”, Pavel s-a mâniat și, întorcându-se, a zis duhului pitonicesc: „În numele lui Iisus Hristos, îți poruncesc să ieși din ea!”. Și a ieșit duhul în acel moment. Iar stăpânii slujnicei ghicitoare, văzând că s-a dus nădejdea câștigului lor, au prins pe Sf. Pavel și Sila și i-au dus în piață, la dregători și judecători, unde, rupându-li-se hainele, au fost bătuți cu vergi și apoi aruncați în fundul temniței, cu picioarele în butuci. Și la miezul nopții, pe când se rugau și lăudau pe Dumnezeu în cântări, ascultați cu înfiorare de ceilalți deținuți, s-a făcut cutremur mare, de s-au zguduit temeliile temniței și toate ușile s-au deschis, și legăturile deținuților au căzut… În acea noapte a urmat botezul temnicerului cu toată casa lui, iar dimineața Sf. Apostoli au fost eliberați…
Am amintit de acest caz, ca să înțeleagă cititorii, în cazul persoanelor care, din nesăbuință sau neștiință, cer și preoților să le ghicească prin deschiderea Sfintei Cărți sau a Pravilei, că duhul ghicitului, numit și pitonicesc (de la numele ghicitoarei Pitia, din mitologia greacă, ce prezicea la oracolele lui Apolo din Delfi), nu este al preoților, ci al celor stăpâniți de diavol.
O dublă greșeală
Deci, cei ce cer preoților să le deschidă „Cartea” greșesc; dar cei ce o deschid greșesc încă și mai mult: sunt niște înșelători, nișe șarlatani și niște escroci, care mint și induc în eroare persoanele credule, pentru saturarea iubirii lor de argint, despre care Sf. Apostol Pavel spune că este „închinare la idoli”. Aceștia sunt prooroci mincinoși, ucenicii lui Mamona, frații lui Iuda. Nu se mai pot numi ucenicii Domnului Hristos, căci chiar El a spus ca „nu puteți sluji la doi domni: și lui Dumnezeu, și lui Mamona”.
Poate că unii, citind aceste rânduri, vor zice despre mine: „Ia uite, s-a găsit moșneagul acesta de călugăr să facă pe grozavul! Cine se crede, buricul pământului? Se dă și el mare…” Ei bine, nu mă dau nici mare, nici mic, nici buric, nici grozăvit, ci spun numai adevărul pe șleau. De grozăvit s-au grozăvit și se grozăvesc cei ce deschid „Cartea”, care, de nu se vor îndreptă și pocăi, atunci mai bine să-și pună firmă de ghicit și să se lase de preoție, că și așa sunt caterisiți din oficiu de Sf. Canoane.
Au fost, ce-i drept, și poate mai sunt încă, și oameni cu viața sfântă văzători cu duhul, dar aceasta este cu totul și cu totul altceva.
Cu tristețe recunoaștem că sunt și preoți care decad moral de la înălțimea chemării lor, căci și preoții sunt oameni, supuși slăbiciunilor. Slavă Domnului că aceștia sunt puțini. Dureros este că sunt credincioși care, pentru acești puțini preoți considerați nevrednici, urăsc și disprețuiesc toată tagma preoțească, se înstrăinează de credință și ocolesc Biserica. Iată o judecată nesăbuită! Dacă între îngeri a fost o parte care a căzut, dacă între cei 12 Apostoli s-a găsit un Iuda, așa și între miile de preoți pot fi unii cu scăderi, dar pentru aceasta nu trebuie disprețuiți toți preoții și ocolită Biserica. Nu! Nu trebuie disprețuită toată oastea pentru că în mijlocul ei se află și dezertori, precum nu trebuie pierdută încrederea în știința medicală pentru că uneori și dintre medici se îmbolnăvesc. Pe preoții cu lipsuri și nelalocul lor Biserica nu-i disprețuiește, ci îi deplânge, așteptându-i să se îndrepte (iar în cazuri extreme îi caterisește, adică îi exclude din rândul preoților cu drept de slujire); dar preoția în sine rămâne dumnezeiască, sfântă, scumpă, deci vrednică de toată dragostea și prețuirea.
(Arhim. Gavriil STOICA, Sfânta Mănăstire Zamfira, Lumea credinței)