– DESPRE CURAJ –

Curajul echivalează cu acea forță morală de care are atâta nevoie omul pentru a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile și neajunsurile de orice fel, de a fi ferm în acțiunile și în convingerile sale și de a avea tărie de caracter.
De ce e important să fim curajoși? Răspunsul e simplu : doar așa cutezăm să fim noi înșine, să ne acceptăm realitățile și să trăim în conformitate cu legea divină. Curaj au oamenii demni, cu coloană vertebrală, care au puterea interioară de a-și asuma responsabilități cunoscând totuși riscurile. Spunând acestea, nu mă refer la “curajul din ziua de azi”, adică la tupeul de care dau dovada unii oameni. De ce oare tupeul este considerat acum un lucru pozitiv? Tupeul înseamnă întrecerea limitei cuvenite și devierea spre obrăznicie, îndrăzneală, impertinență. Și totuși oamenii consideră că în societatea de astăzi trebuie să fii tupeist și uneori să uiți de buna cuviință. Dar eu mă întreb: un om curajos, cu principii bine stabilite, cu o gândire limpede și care îndrăznește să se impună printr-un punct de vedere bine argumentat, nu își îndeplinește scopurile fără să deranjeze pe alții? Atunci să încercăm să nu promovăm tupeul ca fiind o calitate și să ne învățăm tinerii că doar așa vor răzbi în viață.
O adevărată problemă a tinerilor, în special, este teribilismul, nevoia permanentă de a avea o atitudine excentrică pentru a ieși mai ușor în evidență. Însă această comportare ascunde de fapt oameni complexați, nu tocmai cu o personalitate puternică și care vor să se ascundă în spatele unor fapte “grozave”. Să nu uităm totuși că oamenii judecă ceea ce ești și nu ceea ce te chinui să pari a fi, deoarece, la un moment dat, toată spoiala dispare și rămâne adevăratul om cu sufletul lui dezvelit. Tocmai acest OM trebuie modelat, șlefuit și finisat! Așa cum dăm trupului mâncare, așa trebuie să ne îngrijim și de sufletul nostru, să îi dăm hrană spirituală și să nu îl lăsăm să “plângă” de singurătate.
E destul de dificil să spui câte tipuri de curaj există, deoarece el diferă de la om la om. Să ne gândim totuși la un curaj interior care ne determină să ne analizăm, să ne descoperim calitățile și defectele, să ne acceptăm așa cum suntem și să încercăm să ne îmbunătățim caracterul. Tot acest tip de curaj îndeamnă și la acceptarea existenței lui Dumnezeu, deoarece îți trebuie curaj să afirmi cu tărie și convingere că Dumnezeu există, cu toate că nimeni nu îl poate atinge. De asemenea, ne folosește pentru a căpăta încredere în propriile puteri, pentru a ne cunoaște adevărata valoare și de a fi noi înșine când toți ne spun să fim altfel.
Un al doilea tip de curaj ar fi cel exterior, adică cel care ne raportează la semenii noștri și la întreg universul. Să avem îndrăzneală să riscăm pentru cineva, să ne exprimăm părerile, să ajutăm pe cei din jur la necaz și să nu ne fie frică de eșecuri. De fapt, ne temem de nereușite pentru că ne interesează prea mult ce va crede lumea despre noi și nu recunoaștem că nu suntem pregătiți pentru reproșuri din partea celor din jur. Cauza? Clar, mândria este cea care nu ne dă pace și nu ne lasă să fim naturali, simpli și sinceri. Vrem să părem persoane inteligente, puternice, pline de virtuți și ne este frică să ni se descopere minusurile. De ce nu înțelegem oare că diferența nu constă în câte defecte avem, ci in câte reușim să le transformăm în calități la momentul potrivit?
„Curajul înseamnă rezistența la frică, stăpânirea fricii, nicidecum absența fricii.” Mark Twain
Oamenilor le este întotdeauna frică să riște, adică le este frică să fie curajoși! Suntem atât de plini de prejudecăți și complexe, ne place să luăm totul gata pregătit și să nu ieșim din tipare, cu toate că pretindem că suntem originali. Și dacă vedem un curajos, îl luăm în râs, pentru că nu e ca noi, deși, în adâncul inimii, îl admirăm pentru ceea ce este.
Nu înțeleg de ce ne este frică unii de alții, când Dumnezeu ne-a dăruit unul altuia? De multe ori, ne temem mai tare de cei din jurul nostru decât ne temem de Dumnezeu. Știm că nu e bine și totuși nu luptăm și nu riscăm pentru adevărul din inima noastră și pentru minunatul dar de a fi unici.
Viața e un permanent risc! Ea este compusă atât din bucurii cât și din necazuri, iar cei ce nu vor sa riște, nu reușesc să evolueze, să înțeleagă și să analizeze lucrurile clar. Trebuie să avem curajul să o luăm de la capăt când e nevoie, să înfruntăm toate obstacolele cu demnitate și să trăim cu bucurie. Cum spunea și Achille Chavee : „Nu întotdeauna trebuie să întoarcem pagină, uneori trebuie să o rupem!”.
ANDRA BELDIMAN – elevă la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Suceava
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com; site: www.fundatiasmbsv.ro )