Despre curaj, ca o strângere de mână

Facerea 19, 16: „Dar fiindcă el zăbovea, îngerii, din mila Domnului către el, l-au apucat de mână pe el și pe femeia lui și pe cele două fete ale lui.”
Este indiscutabil că Lot și soția sa au crezut cele mărturisite de îngerii Domnului. Faptul că „el zăbovea” se datorează greutății de a părăsi acele locuri unde s-a stabilit împreună cu familia sa și de a lăsa acolo toată averea acumulată prin muncă. În confuzia și zăpăceala momentană, Lot a zăbovit, nehotărât fiind cu privire la ce trebuia să ia cu el în timpul fugii. Reacția sa contrastează cu reacția patriarhului Avraam care „a plecat, cum îi zisese Domnul” (Facerea 12, 4), atunci când fusese chemat de Dumnezeu pe când se afla în ținuturile Haranului. De aceea, acum, îngerii Domnului „l-au apucat de mână” pe Lot și pe soția lui și pe cele două fete ale lor pentru a-i încuraja, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Luându-i de mână, le-a dat curaj și le-a întărit râvna, ca frica să nu le macine puterea. Pentru aceea a adăugat «din mila Domnului» (ori «pentru că s-a îndurat Domnul de dânsul», după alte traduceri). Pentru că Dumnezeu a socotit că Lot merită să scape, de aceea îngerii i-au apucat de mână pe toți, vrând să le dea curaj”.
Scriptura vorbește acum pentru prima dată despre cei doi Oaspeți ca despre niște îngeri, numindu-i ca atare. Îndemnul lor pentru cei din familia lui Lot era firesc, de vreme ce Domnul S-a milostivit de Lot și familia sa. „Nu zăbovi, îi spun îngerii, are să vină acum peste ei prăpădul. Scapă-te pe tine, pe femeia ta și pe cele două fete ale tale. Cei care n-au vrut să asculte de sfatul tău nu după mult timp vor pieri ca toți ceilalți. Deci nu zăbovi ca să nu pieri și tu cu nelegiuiții aceștia”, a subliniat Sfântul Ioan Gură de Aur. (Lucian APOPEI)