Despre bucurie

Ceea ce ne trebuie, este ca ținta tuturor faptelor noastre și tot ceea ce ni se întâmplă, să fie iubirea de Dumnezeu.
Când vom avea adânc înfiptă această rădăcină în sufletul nostru, nu numai bunul trai, cinstirea, rangurile, luările în seamă, ci și defăimările, vorbirile de rău, ocările asupririle, chinuirile, toate acestea, într-un cuvânt, vor purta pentru voi roade de bucurie.
După cum rădăcinile pomului sunt amare și cu toate acestea din ele ies roade care ne plac, tot așa întristarea după voia lui Dumnezeu ne va aduce o mare bucurie.
Știu cei ce adesea s-au rugat și-au vărsat lacrimi în suferință, câtă bucurie au cules, cum și-au simțit conștiința curățită și de jos s-au ridicat cu o și mai mare de nădejde.
Cum totdeauna am zis, nu din firea lucrurilor, ci din înclinările noastre se ivesc, necontenit, întristarea sau bucuria. Așadar, de vom face ca ele să fie ceea ce se cade să fie, avem bun temei de bucurie neamestecată. Cât privește trupul, felul văzduhului și înrâuririle dinafară îi pricinuiesc mai puțin rău sau mai puțin bine decât propria lui alcătuire. Tot asemenea este și pentru suflet, ba încă mai limpede, căci asupra trupului vine de se năruie trebuința cea trupească, pe când, pentru suflet, totul este atârnător de voință.
Dacă râvniți după mulțumire, nu urmăriți bogăția, nici sănătatea trupească, nici slavă, nici puterea, nici luxul, nici ospețele desfătătoare, nici veșmintele de mătase, nici ogoarele mănoase, nici casele arătoase, nimic asemenea acestora.
Ci căutați înțelepciunea cea după Dumnezeu, și alegeți calea virtuții. Și nimic din ce este, nimic din ce poate fi, nu va avea tăria să vă mâhnească. Ce zic eu să vă mâhnească? Ceea ce mâhnește pe alții, vouă vă va spori bucuria… (Sfântul Ioan Gură de Aur)