Despre avort (I)

Dacă ne-am întreba care este cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, am putea răspunde cu toată certitudinea: VIAȚA. Și aceasta, nu numai pentru că acum ne putem bucura de frumusețile acestei lumi, ne putem îndeplini dorințele, dar mai ales pentru că după această existență, ne așteaptă viața veșnică.
Viața este o taină dumnezeiască. În sufletul omului, Dumnezeu a pus această lege a iubirii între bărbat și femeie, această dorință de unire, de contopire care se împlinește prin căsătorie, iar scopul ei este nașterea de copii. Aceasta este și prima poruncă ce a dat-o Dumnezeu oamenilor: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și stăpâniți.” (Fac. 1, 28). Dumnezeu l-a înălțat pe om la cinstea de a fi împreună lucrător cu El la zămislirea vieții. Omul aduce trupul muritor, iar Dumnezeu pune în el scânteia divină, sufletul. Ca urmare, Dumnezeu singur are puterea să dea viață și numai El are dreptul să o ia. Oricine își asumă dreptul asupra vieții lui sau a altuia, săvârșește cel mai mare păcat, răpește stăpânirea de la Dumnezeu, care este Domn al vieții și al morții.
– Avortul – păcat de moarte
Ne întristăm când auzim de războaie, de crime sau accidente, dar nu ne gândim că, de-a lungul timpului, avortul a curmat mai multe vieți decât toate războaiele și bolile la un loc. În fața lui Dumnezeu, avortul este cea mai urâtă crimă, ca însuși mama să-și ucidă copilul, lucru ce nu se întâmplă niciodată în lumea animalelor.
Întreruperea sarcinii, indiferent de modul cum este practicată, era considerată din totdeauna o crimă cutremurătoare; de aceea, și în Jurământul lui Hipocrate (+375 I.H.) care este acceptat până azi drept jurământ medical, medicul, slujitorul vieții se angajează în fața lui Dumnezeu și al oamenilor: „…nu voi da femeii substanțe avortive…”. Deci, avortul îl putem considera crimă cu premeditare; chiar dacă după legile omenești nu este sancționat, dar în judecata lui Dumnezeu va fi chiar mai aspru pedepsit decât uciderea unui om.
Avortul este o dublă crimă: în primul rând, împotriva lui Dumnezeu care a creat acea ființă, și apoi împotriva acelui suflet care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfântului Botez, va fi lipsit de slava lui Dumnezeu, rămânând într-un loc întunecos până la înfricoșata judecată când, prin mila lui Dumnezeu va fi izbăvit. Asupra femeii însă, rămâne un mare păcat de moarte.
– Fătul este o ființă omenească chiar în momentul concepției sale
Până nu demult se vehiculau diferite păreri cum că trecerea fătului la calitatea umană s-ar petrece numai la începutul celui de-al doilea trimestru al sarcinii, dar adevărul nu este acesta. Mari personalități din domeniul medicinii din mai multe țări (America, Anglia, Franța, Grecia și altele), punându-și problema în legătură cu vinovăția sau nevinovăția avortului, folosind cele mai moderne mijloace tehnice, au urmărit evoluția fătului din momentul concepției și până la naștere, stabilind următoarele:
– la 18 zile – începe să se facă simțită bătaia inimii;
– la 5 săptămâni se disting clar – nasul, obrajii și degetele;
– la 6 săptămâni este format scheletul și încep să funcționeze rinichii, stomacul, ficatul și sistemul nervos;
– iar la 3 luni are toate organele interne definitiv conturate, chiar și amprentele degetelor, și are atâta viață încât se mișcă, își întoarce capul, își schimbă expresia feței, își suge degetul.
Deci, fătul este o ființă omenească chiar în momentul concepției sale. Prin urmare, la orice termen s-ar produce întreruperea sarcinii, avem de-a face cu întreruperea unei vieți, chiar dacă aceasta se află în stadiul ei de început. Mulți cred că micuța ființă plămădită în trupul mamei nu știe și nu simte nimic atunci când se hotărăște să plece pe drumul avortului. Dar se înșeală. Un mare medic american, director al unei clinici în care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea, cu ultrasunete, a avortului unui făt de 3 luni. Filmul dovedește fără putință de tăgadă, că fătul simte apropierea și amenințarea instrumentului ucigaș al avortului. Ca urmare, el se mișcă agitat, bătăile inimii îi cresc de la 140 la 200, și încercând parcă să se salveze, deschide larg gura ca într-un strigăt, din păcate un strigat mut, pentru că nimeni nu-l aude. Chiar așa a și fost intitulat filmul respectiv, „Strigăt Mut”. În multe țări, femeilor care se prezintă pentru avort le sunt prezentate secvențe din acest film – și ca urmare, un număr destul de mare dintre ele, îngrozite de realitate, renunță la planul lor ucigaș.
(Arhimandrit Serafim Man – Mănăstirea „Sf. Ana” – ROHIA)