Schimbare radicală de situație în cazul despăgubirilor care se plătesc proprietarilor care dețin terenuri la șoseaua de centură a municipiului Suceava. Câteva decizii de dată recentă ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea produce un adevărat uragan de nemulțumiri.
Începând din februarie 2014, câteva complete de judecată ale instanței supreme au admis recursurile formulate de statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), și au trimis dosarele spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava.
În motivare se arată că magistrații suceveni ar trebui să țină cont în stabilirea cuantumului despăgubirilor de prețul minim de tranzacționare a terenurilor prevăzut de Calculatorul Notarial.
Aceste sume sunt însă de-a dreptul ridicole și se încadrează între 0,30-0,50 de euro/mp, adică de câteva zeci de ori mai puțin față de sumele câștigate în instanță în ultima perioadă de oamenii care au pământ la șoseaua de centură și care au primit între 6,5-24 de euro/mp.
Contractele de vânzare-cumpărare la prețuri minime, baza solicitărilor CNADNR
Totul a plecat de la o serie de tranzacții imobiliare care au avut loc în cursul anului trecut și pe care reprezentanții CNADNR le-au prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție drept exemple pentru stabilirea despăgubirilor. În respectivele tranzacții, cumpărătorii și vânzătorii au convenit de comun acord să treacă sumele minime prevăzute în Calculatorul Notarial pentru a plăti în acest fel taxe și impozite cât mai mici.
„Este greu de crezut că toate terenurile din Sf. Ilie, Mihoveni, Șcheia, Florinta sau Trei Movile să se fi vândut la același preț, cu atât mai puțin la prețul de 0,30-0,50 de euro/mp, de notorietate fiind faptul că prețurile practicate pe piața imobiliară în aceste zone variază între 8-30 de euro/mp”, a declarat un expert imobiliar din Suceava.
De altfel, dosarele soluționate definitiv și irevocabil până acum s-au bazat pe expertize care au ținut cont de valoarea de piață la care s-au adăugat diferiți indici de corecție, funcție de amplasamentul terenului. Au fost expertize care până în februarie 2014 au avut greutate în fața tuturor instanțelor de judecată, inclusiv a magistraților care recent le-au trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava.
Mingea este în terenul experților și al judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava
Ca urmare a deciziilor luate la Înalta Curte de Casație și Justiție, mai multe dosare au fost retrimise la Curtea de Apel Suceava în vederea reexaminării sumelor care fac obiectul despăgubirilor de la șoseaua de centură. Asta înseamnă că se va ajunge la o nouă expertiză, iar riscul ca unii proprietari să primească de zeci de ori mai puțin față de vecinii lor este destul de mare.
Practic, se va crea o inechitate imensă, ceea ce va duce cu siguranță la un val de nemulțumiri, în condițiile în care există alte câteva sute de dosare nesoluționate pe linia acordării despăgubirilor ca urmare a exproprierilor de la șoseaua de centură a Sucevei.
Daniel Corduneanu, unul dintre avocații care au avut pe mână zeci de dosare care privesc aceste despăgubiri, speră ca situația să fie soluționată în așa fel încât să nu se creeze discrepanțe majore între proprietari aflați în situații asemănătoare.
„Cred în corectitudinea și consecvență experților, care își vor menține același punct de vedere privind metoda de stabilire a prețului terenurilor expropriate. Nu cred că același expert ar putea stabili un preț de 0,30-0,50 euro/mp după ce în urmă cu câteva luni a stabilit un preț la o valoare mult diferită. Am încredere atât în experți, cât și în magistrații Curții de Apel Suceava, că nu vor ignora realitățile pieței imobiliare și nu vor încălca dreptul la proprietate prevăzut de Constituția României și de legislația CEDO în ceea ce privește o justă despăgubire”, a declarat avocatul Corduneanu.
În justiție
Despăgubirile pentru proprietarii terenurilor de la șoseaua de centură a Sucevei pot ajunge la ridicola sumă de 0,5 euro/mp
