Ministerul Economiei și Finanțelor va emite în 60 de zile normele metodologice pentru aplicarea legii privind despăgubirea persoanelor pentru autoturismele Dacia, valoarea despăgubirii urmând să fie actualizată cu rata inflației, a declarat, ieri, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
„În 60 de zile urmează să se dea normele, vom primi de la Institutul Național de Statistică și dimensiunea inflației, până în momentul în care s-a emis legea și vom face toate calculele pentru a urma reglementările cuprinse în lege”, a afirmat Vosganian, într-o conferință de presă.
El și-a manifestat regretul pentru faptul că acordarea unor despăgubiri pentru automobilele Dacia a fost interpretată ca fiind o măsură populistă.
„Eu am afirmat, încă de când eram președinte al Comisiei de Finanțe și Buget, că trebuie găsite niște soluții și am propus chiar atunci formula titlurilor de stat, pe care acum în funcția de ministru al Economiei și Finanțelor am propus-o în mod concret”, a adăugat Vosganian.
Camera Deputaților a aprobat, marți, o inițiativă legislativă care prevede că persoanele fizice care au depus bani la Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC) până la 1 noiembrie 1990, în vederea achiziționării de autoturisme Dacia, vor fi despăgubite, urmând să primească în 2008 titluri de stat cu maturitate între 1 și 2 ani.
Camera Deputaților este cameră decizională în acest caz, iar legea va merge la promulgare.





