Designerul italian Valentino a confirmat, marți, retragerea sa din lumea modei după ce, timp de 45 de ani, a întruchipat eleganța rafinată și a cucerit femeile din lumea întreagă cu „colecțiile sale albe” și o nuanță de roșu care îi poartă numele, transmite AFP.
„Este momentul perfect pentru a spune adio lumii modei”, a anunțat într-un comunicat „Monsieur” Valentino, în vârstă de 75 de ani, făcând referire la „momentul magic” pe care l-a trăit la începutul lunii iulie, la Roma, când a sărbătorit 45 de ani de la fondarea casei sale de modă.
„Am avut șansa să pot transforma pasiunea mea de adolescent într-o meserie, care mi-a oferit multe bucurii și recunoaștere, și de a reuși să-mi mențin stilul, în ciuda schimbărilor pe care le-a cunoscut lumea”, a spus Valentino, pe numele său real Valentino Clemente Ludovico Garavani.
Creatorul de modă, care i-a avut ca maeștri pe Jean Desses și Guy Laroche, a indicat că va înceta să lucreze la colecțiile sale la sfârșitul lui ianuarie 2008.
În iulie, Valentino a respins ideea unei retrageri, subliniind că nu știe să facă „nimic altceva decît să deseneze veșminte”.
Valentino și-a vândut casa de modă în 1998, iar aceasta a trecut de atunci prin mâinile mai multor grupuri de investitori. Valentino Fashion Group, compania de care aparține casa de modă, a fost cumpărată în mai de fondul britanic de investiții Permira.
Valentino s-a făcut remarcat de la prima sa colecție, prezentată la Florența în 1962, și a devenit celebru în 1968 cu „Colecția albă”, compusă în întregime din haine imaculate, pe care a reinterpretat-o în 2007.
Celebritățile din lumea întreagă s-au zbătut să pună mâna pe piese din această colecție. Printre acestea s-a numărat Jackie Kennedy, care ulterior a devenit muza lui Valentino. Creatorul de modă este, de altfel, autorul rochiei de mireasă purtată de Jackie Kennedy la nunta sa cu armatorul grec Aristotel Onassis, în 1968.
În timpul unei călătorii la Barcelona, creatorul a „avut unul dintre cele mai mari șocuri din viața sa”, când a cunoscut-o pe Diana Vreeland, redactor-șef al ediției americane a revistei Vogue, care iubea culoarea roșie și care i-a transmis pasiunea pentru această nuanță. Designerul va crea pentru colecțiile sale „roșu Valentino” unic, un ton profund, sangvin și pasional.





