Sex și bani

Desfrâu cu fantezii sexuale la Rădăuți



– O fată de 18 ani și peștele acesteia, de 56 de ani, au pus pe picioare o afacere cu plăceri sexuale
– Pentru serviciile oferite peștele primea o masă și băutură, iar fata țigări și, uneori, bani
– De frică să nu-i scape din mână mina de aur, proxenetul o ținea pe adolescentă încuiată în casă
El are 56 de ani, ea are 18. Deși aceste vârste te îndeamnă să crezi că e vorba de un bunic și de nepoata acestuia, situația reală este cu totul alta. Cei doi sunt cercetați de către lucrătorii de la Poliția Municipiului Rădăuți sub acuzații grave, mai precis proxenetism și lipsire de libertate – în cazul bărbatului, iar tânăra pentru prostituție. Trebuie menționat că până la această dată „domnișoara” mai avea pe rol un dosar penal pe aceeași „temă”.
Gheorghe C. locuiește, singur, într-un imobil situat chiar în centrul municipiului Rădăuți. Potrivit celor afirmate de către judiciariștii rădăuțeni, în intervalul septembrie 2006 – ianuarie 2007 bărbatul a racolat clienți, amatori de plăceri sexuale, și i-a adus la locuința sa, unde „prestatoarea” era tânăra de 18 ani, Ana-Maria S. Modul de racolare a clienților era foarte simplu: Gheorghe C. intra în mai multe localuri din municipiu, în special în unul situat chiar în vecinătatea casei, și acolo găsea de fiecare dată bărbați care doreau să-și potolească poftele sau fanteziile sexuale. Cel mai adesea, după ce clientul era convins că „oferta” corespunde cerințelor sale, îi plătea proxenetului o masă și o sticlă de băutură, apoi plecau spre locuința acestuia, unde tânăra era pusă la dispoziția amatorului de plăceri. În mai multe cazuri, pentru serviciile fetei, proprietarul casei a luat bani, dar și băuturi alcoolice sau țigări, dar au existat și momente când tânăra a luat bani fără știința bărbatului. Chiar dacă polițiștii rădăuțeni au probat până acum zece „întâlniri amoroase”, se pare că numărul clienților care au beneficiat de serviciile fetei este mult mai mare pentru că ea „presta” și la domiciliul solicitanților. Mai mult, pe parcursul lunii noiembrie tânăra a fost ținută „sub cheie” de către „șeful” ei, mai exact nu i s-a permis să iasă din casa acestuia.
– Fata se prostitua pentru bani, dar și din plăcere
„Domnișoara” care a afirmat în fața polițiștilor că pentru ea „prostituția e un mijloc de existență, dar și o plăcere” nu este chiar necunoscută lucrătorilor de la Poliția Municipiului Rădăuți. În toamna anului trecut judiciariștii rădăuțeni au descoperit două tinere din localitate care practicau prostituția. Cele două, Alexandra B. și „eroina” din rândurile de mai sus, Ana-Maria S., ambele în vârstă de 18 ani, au fost audiate de oamenii legii și în cele din urmă fetele au recunoscut cu ce se ocupă. Tot atunci polițiștii au reușit să dea de o bună parte din clienții celor două tinere prin intermediul telefoanelor mobile ale acestora. În agenda telefoanelor, oamenii legii au găsit numerele unor indivizi care le frecventau destul de des pe cele două prostituate. De altfel, Alexandra B. și Ana-Maria S. au recunoscut cu nonșalanță că fac sex contra cost, motivând că în acest fel își fac rost de bani și se și distrează. Tinerele cu pricina au mărturisit că se prostituează de aproape un an de zile și că prin patul lor au trecut zeci de bărbați dornici de o partidă de amor pe bani, pentru care scoteau din buzunare între 200 și 500 de mii de lei, în funcție de preferințele pe care le aveau. Aceștia – le-au mai povestit prostituatele polițiștilor – era racolați prin barurile din Rădăuți, iar partidele de sex aveau loc fie la locuințele sau în mașinile clienților, fie în hotelurile și pensiunile din zona Rădăuților. Cele două, Alexandra B. și Ana-Maria S., s-au ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție, dosar care la această dată este pe rol.



Recomandări

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual
Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual