Neglijență

Desfigurați după ce s-au ars cu vapori de benzină aprinsă



Desfigurați după ce s-au ars cu vapori de benzină aprinsă
Desfigurați după ce s-au ars cu vapori de benzină aprinsă

– Patru adulți și o fetiță de 6 ani au ajuns în Spitalul din Rădăuți după ce fețele le-au ars ca torțele
– Pacienții au arsuri de gradul 2, 3 și 4, starea cea mai gravă fiind a copilului care prezintă fenomene de insuficiență respiratorie
– Nenorocirea s-a întâmplat sâmbătă, în casa familiei Lungu, din Sucevița, care se pregătea să taie porcul și să-l pârlească cu o lampă cu benzină
Au transformat tăierea porcului într-o nenorocire. O întreagă familie din Sucevița a ajuns la spital după ce trei adulți și o fetiță de numai 6 ani, precum și o rudă venită pentru a ajuta au suferit arsuri grave în zona capului și a feței dar și la nivelul mâinilor. Totul s-a petrecut ca urmare a unei neglijențe crase de care a dat dovadă unul dintre membrii familiei, culmea și fost pompier. Mai exact, acesta a pus o sticlă cu benzină în apă fierbinte, iar când a deschis capacul vaporii de benzină s-au aprins și i-au transformat pe cei cinci în adevărate torțe vii.
Sâmbătă dimineață, imediat ce s-a luminat, la gospodăria familiei Lungu a început o animație deosebită. Era ziua în care stabiliseră să sacrifice un porc, zi care fusese amânată în mai multe rânduri din cauza vremii prea călduroase pentru această perioadă a anului.
Alături de cei ai casei venise și cumnatul Ernst Stadler, un bătrân în vârstă de 65 de ani. Puțin după orele opt, din încăperea în care se făceau pregătirile pentru sacrificare s-a auzit o bubuitură, apoi fumul a invadat curtea gospodăriei.
„Încălzeam apa în care se spală porcul. Am pus sticla cu benzină în șaica cu apă fierbinte, ca să n-o mai duc în mână, și în timp ce mergeam afară să torn benzina în mașină (n.r. lampa de pârlit porcul), am dat drumul un pic la dop. Atunci, pentru că eram la un metru și ceva de sursa de foc și pentru că se făcuseră vapori de benzină, mi-a aruncat dopul și s-au împrăștiat prin casă. Imediat a luat foc covorul și ne-am aprins și noi cinci care eram acasă”, a declarat Ion Lungu, 56 de ani, proprietarul casei.
Cea mai inspirată dintre cei care erau în bucătăria gospodăria a fost nevasta proprietarului, Stela Lungu, în vârstă de 54 de ani, cea care și-a salvat nepoata, o fetiță de șase ani. „Când am văzut ce s-a întâmplat, se făcuse o fumăraie mare, am deschis ușa, am luat fetița în brațe, am ieșit afară și am pus-o în omăt”, a spus femeia.
Cumnatul proprietarului, Ernst Stadler, care era în aceeași încăpere își aduce aminte de o „pălălaie” mare de foc și de faptul că a ieșit din casă târându-se pe burtă, pentru că înăuntru „era dezastru”.
În aceleași împrejurări a suferit arsuri și fiul familiei Lungu, Ieremie, în vârstă de 19 ani, dar și fetița care fusese scoasă din mijlocul flăcărilor de bunica sa.
Imediat după incident, cei cinci au fost transportați de urgență la Spitalul Municipal Rădăuți, unde au fost diagnosticați cu arsuri de gradul 2,3 și 4, fiindu-le necesare în jur de 20 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Doctorul Ioan Chirvase, medicul de gardă de la Spitalul Municipal Rădăuți, a declarat: „În cursul zilei de sâmbătă au fost aduși de la Sucevița cinci pacienți în stare gravă, patru adulți și un copil, cu arsuri ale feței, mâinilor și membrelor inferioare. Arsurile cuprindeau între 5-10 la sută din suprafața corporală, arsuri de gradul de 2, 3 și chiar 4. La această oră pacienții sunt în afară oricărui pericol, starea cea mai gravă o are copilul care prezintă ușoare fenomene de insuficiență respiratorie, care deocamdată este sub control medical riguros”.


Desfigurați după ce s-au ars cu vapori de benzină aprinsă
Desfigurați după ce s-au ars cu vapori de benzină aprinsă
Desfigurați după ce s-au ars cu vapori de benzină aprinsă
Desfigurați după ce s-au ars cu vapori de benzină aprinsă


Recomandări

A fost închis și ultimul focar de pestă porcină, de la Sf. Ilie. Crescătorii nu au restricții de Crăciun și sunt îndemnați doar la prudență