„Desfăcând strălucitorul său Acoperământ… a acoperit cu el întreg poporul”

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului – 1 octombrie (în slavo-rusă Pocrovul) amintește despre o minune întâmplată în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înțeleptul (886-911), când Sfânta Fecioară s-a arătat în toată slava ei cerească Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor: „Într-o noapte, pe când doxologia se încheia la Vlaherne, Sfântul Andrei a fost răpit în extaz în mijlocul mulțimii: «A văzut limpede, cu ochii săi, o Doamnă foarte înaltă, înaintând prin ușile împărătești, înconjurată de un cortegiu armonios. La dreapta și la stânga, preacinstitul Ioan Botezătorul Înaintemergătorul și Ioan Evanghelistul o sprijineau cu mâinile lor; un alai de sfinți, înveșmântați în alb, o însoțeau … Când cortegiul a ajuns la amvon, Andrei s-a îndreptat către ucenicul său Epifanie, întrebându-l: «O vezi pe Stăpâna și Doamna universului?». Acesta i-a răspuns: «O văd, părintele meu duhovnicesc». Și în fața ochilor lor, stând îndelung în genunchi, Doamna s-a rugat, lăsând lacrimile să-i curgă pe dumnezeiescul și preacuratul său chip. Terminând rugăciunea, s-a apropiat de Altar, reîncepând să se roage pentru poporul care o înconjura. Atunci, desfăcând strălucitorul său Acoperământ și desfășurându-l cu o impunătoare măreție, l-a ținut întins cu mâinile sale neprihănite și a acoperit cu el întreg poporul care se afla dedesubt. Și un răstimp destul de îndelungat, acești minunați vizionari l-au contemplat, desfășurat deasupra mulțimii și răspândind în jur o slavă dumnezeiască” (Acta Sanctorum, mai, VI, apendice, p. 87, citat la Egon Sendller, „Icoanele bizantine ale Maicii Domnului”, pp. 113-114). Sinaxarul din Mineiul lunii octombrie, ziua 1, redă și el întreaga desfășurare a acestei minuni. Condacul sărbătorii doxologește, de asemenea, minunea aceasta: „Fecioara astăzi înainte stă în Biserică și, cu cetele sfinților, nevăzut se roagă lui Dumnezeu. Îngerii cu ierarhii se închină, și apostolii cu proorocii dănțuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu cel mai înainte de veci” (Mineiul pe octombrie, ziua 1, Utrenia, Condacul, pp. 31-32).
Biserica Vlaherne din Constantinopol
Cât privește locul desfășurării acestei minuni, și anume Biserica Vlaherne din Constantinopol, este cunoscut faptul că în această biserică erau cinstite renumitele icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, tot aici păstrându-se și Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, care atrăgea pelerinii și mulțimile de credincioși din întreaga lume creștină. Acest văl (omoforion, maforion) era o lungă bucată de țesătură care acoperea capul și trupul femeilor până la genunchi, acesta fiind în Orient veșmântul fecioarelor consacrate, așa cum desigur a purtat și Maica Domnului. Acoperământul Maicii Domnului se păstra în această biserică a Vlahernelor într-o raclă transparentă, locașul numindu-se tocmai de aceea și „Biserica Sfintei Racle”, fiind adus aici din Palestina de către doi evlavioși patricieni în timpul împăratului Leon I (457-474); (Egon Sendller, „Icoanele bizantine ale Maicii Domnului”, pp. 109-110). În privința Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, cel care a văzut-o pe Maica Domnului ocrotind poporul adunat la rugăciune în biserică cu sfântul ei Acoperământ, știm despre el că a strălucit prin nevinovăția purtării sale, prin duhul rugăciunii și al pocăinței care împodobeau sufletul său. De neam sciit și de naționalitate slavă, era sclav în casa unui bogătaș, unde a învățat limba greacă și a fost ridicat la funcția de notar. Curând, a dat semne de nebunie și, constatându-se că starea lui nu se îmbunătățește, a fost lăsat în voia sorții. Andrei avea momente de absență involuntară sau simulată, din dorință de smerenie, închinându-și tot timpul rugăciunii și faptelor bune, dând sfaturi celor mari și celor mici. (Egon Sendller, „Icoanele bizantine ale Maicii Domnului”, p. 113).
Sărbătoare prăznuită în toată Ortodoxia
La greci, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului a fost dintru începuturi și este în continuare prăznuită în mod deosebit, mai ales de către monahii din Sfântul Munte Athos, muntele acesta sfânt fiind socotit prin excelență „grădina Maicii Domnului”. Prin secolul al XII-lea, sărbătoarea aceasta a fost introdusă și la ruși, iar prin influența acestora a trecut și la români, prăznuindu-se la început mai mult în mănăstiri, în zilele noastre, cinstirea ei extinzându-se tot mai mult și în evlavia preoților și a credincioșilor de la parohii, care încep să o prăznuiască prin slujbe și rânduieli închinate ei. Exprimându-ne în cuvinte desprinse din textul slujbelor Bisericii, să-i strigăm în glas de rugăciune Maicii lui Dumnezeu: „Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu; Păzește-ne pe noi, sub sfânt Acoperământul tău!”.
(sursa: Ziarul Lumina)