Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, experții britanici în gastronomie recomandă prepararea unui desert bazat pe fructe – trufele tutti frutti – informează dailymail.co.uk.
Ingrediente pentru 25 de porții:
200 de grame de ciocolată albă, spartă în bucăți
125 de grame de unt tăiat în cubulețe
150 de grame de cireșe glasate colorate (roșii, verzi și galbene)
6 biscuiți
Mod de preparare:
1. Puneți ciocolata și untul într-un bol și încălziți-le ușor până se topesc împreună, în cuptorul cu microunde sau ținând bolul într-un vas cu apă pus la încălzit, până ce apa ajunge la punctul de fierbere. Clătiți cireșele cu apă călduță într-un vas-sită (această operațiune contribuie la înmuierea fructelor) și apoi scurgeți-le bine pentru a se usca. Așezați cireșele pe un platou, tăiați-le în bucăți mici și adăugați-le în amestecul de ciocolată și unt. Puneți biscuiții într-o pungă de plastic și tasați-i cu ajutorul unui făcăleț până se fărâmițează. Adăugați-i în același bol și amestecați bine întreaga compoziție.
2. Tapetați interiorul unei tăvi pătrate cu o folie alimentară și turnați amestecul obținut la punctul 1. Înveliți partea superioară a compoziției cu părțile laterale ale foliei alimentare și presați pentru a nivela suprafața. Grosimea ideală a compoziției este de 2-3 centimetri.
3. Păstrați tava la rece, în frigider, timp de câteva ore, pentru ca prăjitura să se întărească. După ce s-a întărit, răsturnați tava pe un platou și tăiați în pătrățele.