Desemnarea candidatului de premier, prim pas atât pentru nou Guvern, cât și pentru anticipate



Desemnarea de către președinte a unui candidat pentru prim-ministru este primul pas care urmează a fi făcut în actualul context, iar în funcție de concluzia la care se ajunge la consultările de la Cotroceni, se poate merge fie pe instalarea noului Guvern, fie pe procedura care duce la anticipate.
Potrivit Constituției, mandatul premierului interimar nu poate depăși 45 de zile, iar candidatul pentru funcția de prim-ministru, desemnat de președinte după consultări cu partidele, va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.
Constituția prevede, la articolul 103, că, președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
De asemenea, potrivit aceluași articol, candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.
Alineatul 3 al articolului arată că programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, iar Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor.
Candidații pentru funcția de ministru nominalizați de premierul desemnat de președinte sunt audiați în comisiile de specialitate din Parlament, votul acestora fiind consultativ.
Pe de altă parte, conform legii fundamentale, refuzul de a acorda încrederea unui Cabinet timp de 60 de zile și numai după respingerea a cel puțin două propuneri în acest sens aduce, în principiu, dizolvarea Parlamentului.
„După consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, președintele României poate să dizove Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”, se arată în primul alineat al articolului 89 al Constituției.
Conform articolului 89 din Constituție, „după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”.
În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni ale mandatului președintelui României și nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, mai prevede legea fundamentală.
Chiar dacă cele două solicitări de învestitură ar fi respinse „pe bandă” de Parlament și dacă șeful statului ar uza de dreptul conferit de articolul 89 fără a aștepta împlinirea termenului de 60 de zile, legislația prevede că data alegerilor trebuie anunțată cetățenilor „cu cel puțin 90 de zile” înaintea zilei votului.
Alegerile parlamentare anticipate se organizează exact ca acelea la termen.
În legea în vigoare pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților, adoptată în 2008 pentru introducerea votului uninominal, singura referire la alegeri anticipate este explicația că acestea sunt „alegeri organizate în cazul dizolvării înainte de termen a organului ales”. În actul normativ privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare și pe care urmează să se pronunțe Curtea Constituțională, nu se face nicio referire la anticipate.
Legea în vigoare prevede că „aducerea la cunoștință publică a datei alegerilor se face cu cel puțin 90 de zile înainte de ziua votării prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind data alegerilor”.
Pe de altă parte, Constituția prevede, la articolul 106, că funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
Dacă prim-ministrul se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 106, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor, încetează dacă primul-ministru își reia activitatea în Guvern.
Potrivit Constituției, prevederile alineatului anterior se aplică în mod corespunzător și celorlalți membri ai Guvernului, la propunerea prim-ministrului, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
Cristian Fierbințeanu, fierbinteanu@mediafax.ro