Ministerul Justiției a explicat cum se va face desecretizarea arhivei SIPA, după ce Guvernul a adoptat o hotărâre în acest sens. Toader a precizat că după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei, o comisie formată din cinci specialiști va analiza documentele pe parcursul a trei ani, scrie Mediafax.”Intrăm în fondul arhivei, cu bunele și relele pe care le poate conține. Se constituie o comisie din cinci membrii care sunt certificați ORNISS să aibaă acces la informații secrete de stat. Nu știm dacă sunt secrete de stat acolo, personal cred că da. Comisia are un termen de trei ani în care, practic, arhiva trebuie desființată”, a declarat ministerul Justiției.Astfel, în termen de cinci zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, se va face propunerea de constituire a comisiei. Din aceasta vor face parte doi reprezentanți ai Ministerului Justiției, doi ai Secretariatului General al Guvernului și un reprezentant al ANP. De asemenea, vor mai fi trei supleanți, câte unul de la fiecare instituție, și doi secretari ai comisiei, a explicat ministrul.