Poliția de Frontieră Siret

Descoperit, amendat și cu microbuzul confiscat

Un ucrainean s-a ales cu o pagubă de peste 10 mii de lei și cu microbuzul confiscat după ce a încercat să introducă ilegal în România o cantitate însemnată de pachete de țigări. Luni după-amiază, în jurul orei 16.00., la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat cu intenția de a intra în țara noastră cetățeanul ucrainean Heorhiy H., în vârstă de 33 de ani, la volanul unui microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Ucraina.
Potrivit celor afirmate de către purtătorul de cuvânt de la Poliția de Frontieră Rădăuți, subcomisar Ilie Poroch-Serițan, după controlul documentelor de călătorie s-a trecut la verificarea amănunțită a microbuzului, ocazie cu care au fost descoperite ascunse într-un locaș special amenajat în cupola autovehiculului 1500 de pachete de țigări marca RONSON.
Conducătorul auto din Ucraina a declarat că le-a ascuns cu scopul de a le introduce ilegal în România și pentru a le comercializa în piețele sucevene. Subcomisarul Poroch-Serițan a mai precizat că țigările evaluate la 5460 lei au fost reținute în vederea confiscării, ucraineanul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar microbuzul marca Mercedes a fost reținut în vederea confiscării.

Recomandări

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări