Descoperire importantă pentru părinți: cum schimbă matematica creierul copiilor și ce trebuie să faceți pentru a-i ajuta



La un moment dat, în școala primară, copiii ajung să știe răspunsul la întrebările de matematică fără să își mai numere degetele. Acum, oamenii de știință au studiat cu ajutorul scannerele creierele copiilor pentru a afla de ce se întâmplă acest lucru, descoperind cum se reorganizează creierul pe măsură ce copiii învață matematică.
Care este concluzia studiului? Efortul de a exersa adunarea și înmulțirea alături de copilul dumneavoastră va fi recompensat.
„Experiența contează cu adevărat”, spune Dr. Kathy Mann Koepke de la National Institutes of Health, organizația care a finanțat această cercetare.
Copiii sănătoși trec de la număratul pe degete la ceea ce cercetătorii numesc „recuperarea informațiilor” la vârsta de 8-9 ani, când încă învață adunarea și scăderea. Cercetătorii știu că gradul de reușită al acestei tranziții prezice rezultatele pe termen lung pe care un copil le va obține la matematică.
Cei ce nu se descurcă „își încetinesc învățarea matematică ulterioară”, spune Mann Koepke.
Totuși, de ce unii copii se descurcă mai bine decât alții?
Pentru a afla, cercetătorii de la Universitatea Stanford au decis mai întâi să studieze creierele a 28 de copii în timp ce aceștia rezolvau câteva probleme simple de adunare în timp ce se aflau într-un aparat RMN.
Copiii cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani vedeau pe ecran o adunare (spre exemplu, 3 + 4 = 7) și trebuia să apese un buton prin care să spună dacă răspunsul de pe ecran este corect sau greșit. Cercetătorii înregistrau cât de repede reacționau copiii și care regiuni ale creierului deveneau active atunci când răspundeau.
Ulterior, cercetătorii au testat copiii și într-o sesiune față-în-față, dorind să vadă dacă își mișcau buzele sau dacă numărau pe degete când ofereau răspunsul, urmând să compare aceste date cu cele oferite în urma scanării cerebrale.
Copiii au fost testați de două ori, la aproximativ un an distanță. Pe măsură ce copiii creșteau în vârstă, răspunsurile lor se bazau mai mult pe memorie și deveneau mai rapide și mai precise, iar acest lucru se putea observa și în creier. Se înregistra mai puțină activitate în regiunile prefrontale și parietale, ce sunt asociate număratului, și mai multă activitate în „centrul de memorie” al creierului, hipocampul, se arată în studiul publicat în Nature Neuroscience.
Hipocampul este un fel de „releu” în care ajung noile amintiri (din memoria de lucru) și care pot fi apoi trimise în alte locuri pentru stocarea pe termen lung și pentru recuperarea lor. Aceste conexiuni din hipocamp deveneau mai puternice pe măsură ce copiii aveau performanțe matematice mai bune.
„Cu cât erau mai solide conexiunile, cu atât abilitatea fiecărui individ de a recupera fapte din memorie era mai bună”, a explicat Dr. Vinod Menon, profesor de psihiatrie la Universitatea Stanford și totodată coordonatorul acestui studiu.
Ulterior, echipa condusă de Menon a apelat la 20 de adolescenți și la 20 de adulți care au efectuat aceleași probleme simple de adunare în timp ce se aflau într-un aparat RMN. Rezultatele au arătat că adulții nu își folosesc hipocampul în același mod. În loc să depună mult efort, recuperarea informației „6 + 4 = 10” din memoria de lungă durată era aproape automată, relatează Menon.
Cu alte cuvinte, de-a lungul timpului creierul a devenit din ce în ce mai eficient în a recupera informații. Mann Koepke folosește metafora unui câmp cu iarbă plin de denivelări. Dacă mergem suficient de des pe aceeași rută, se formează o potecă plată, lipsită de iarbă, făcând mai ușoară traversarea terenului.
Dacă creierul nu trebuie să muncească la fel de mult pentru a rezolva probleme simple de matematică, el dispune de mai multă memorie de lucru cu care poate să proceseze lecțiile mai complexe de matematică prezentate de profesor.
„Studiul oferă noi dovezi ce atestă că experiența dobândită prin efectuarea de exerciții matematice chiar schimbă conexiunile din hipocamp. Acestea devin mai stabile pe măsură ce abilitatea se dezvoltă. Așadar, învățarea adunării și a tablei înmulțirii și repetarea acestora chiar ajută”, explică Dr. Kathy Mann Koepke.
Specialistul recomandă părinților să își chestioneze copiii în ordine diferită, spre exemplu mai întâi 9 x 3 și apoi 10 x 9, pentru a vă asigura că țin cu adevărat minte și că nu au fost nevoiți să se gândească pentru a obține răspunsul.
Deși acest studiu se concentrează asupra matematicii, Mann Koepke afirmă că dezvoltarea cognitivă funcționează probabil în același mod și la nivel general. Până la urmă, copiii care asociază mai devreme sunetele literelor învață să citească mai repede.
Profesorul Menon afirmă că următorul pas constă în studierea copiilor care au probleme la matematică, pentru a vedea ce nu funcționează cum trebuie, astfel încât oamenii de știință să încerce noi strategii pentru a-i ajuta să învețe.
Sursa: AP, Universitatea Stanford



Recomandări

Întâlnire importantă și discuții între specialiști suceveni, oameni de știință din Suedia și România, la Muzeul Național al Bucovinei