Descoperire fascinantă: ce cred copiii despre moarte, suflet și nemurire?

Mulți oameni din întreaga lume, indiferent de religia sau cultura căreia îi aparțin, cred că ființele umane sunt nemuritoare, în sensul că sufletul supraviețuiește morții trupului și are o existență veșnică, arată un studiu științific. Fascinant este însă faptul că această credință apare foarte devreme în viață și pare a fi ceva ce ține de însăși natura umană, mai curând decât o convingere impusă de religie sau cultură.
Cercetătorii de la Boston University, conduși de Natalie Emmons, au studiat concepțiile copiilor privind vremea de dinaintea conceperii lor, intervievând copii din două culturi foarte diferite din Ecuador.
Rezultatele sugerează că „suntem cea ce simțim”: adesea, considerăm că partea eternă din ființa noastră nu este capacitatea de raționa, ci aceea constituită din dorințele și emoțiile noastre, de sentimentele pe care le încercăm.
Studiul, publicat în jurnalul Child Development, se înscrie în volumul tot mai important de lucrări științifice ce studiază rădăcinile cognitive ale religiei.
Deborah Kelemen, profesor de psihologie și unul dintre autorii studiului, afirmă: „Acest studiu arată că este posibil ca știința să studieze credințele religioase. În același timp, ne ajută să înțelegem unele dintre aspectele universale ale cogniției umane și structura minții omenești.”
Ideea nemuririi sufletului își are originea în intuiția noastră
Cele mai multe dintre studiile asupra posibilității prelungirii existenței după moarte au arătat că atât copiii, cât și adulții cred, în general, că atunci când oamenii mor, nevoile fizice precum foamea iau sfârșit, iar emoțiile continuă să existe într-o formă oarecare, însă nu-și pun întrebarea de unde vin aceste convingeri.
Cercetătorii au crezut multă vreme că oamenii își dobândeau concepțiile despre post-existență prin expunerea la educație culturală și religioasă, însă prof. Emmons susține că ideea nemuririi sufletului își are originea în intuiția noastră.
Ea a intervievat copii din satul Shuar din bazinul ecuadorian al Amazonului, o comunitate de indigeni pe care a ales-o deoarece aici copiii nu au credințe de origine culturală privind existența înainte de concepție și bănuia că asemenea copii, confruntați permanent cu priveliștea nașterii și a morții în cadrul unor activități precum creșterea animalelor și vânătoarea, ar avea o viziune mai rațională, o perspectivă „biologică” asupra timpului de dinaintea conceperii lor.
Pentru comparație, a intervievat, de asemenea, copii de religie romano-catolică dintr-o zonă urbană din apropiere de capitala ecuadoriană, Quito, copii care fuseseră învățați că viața începe cu adevărat doar din momentul concepției.
Dacă influențele culturale ar fi fost esențiale în formarea credinței în nemurire, atunci atât copii indigeni, cât și cei din mediul urban ar fi trebuit să respingă ideea existenței vieții înainte de naștere, crede cercetătoarea.
Emoțiile și dorințele există încă dinainte de a se naște
Prof. Emmons a arătat copiilor desene ce înfățișau un copil, o femeie tânără și aceeași femeie în timp ce era gravidă, apoi le-a pus o serie de întrebări legate de capacitățile, gândurile și emoțiile copilului reprezentat, în cursul fiecărei etape.
Rezultatele au fost surprinzătoare: ambele grupuri au dat răspunsuri remarcabil de asemănătoare. Copiii gândeau că trupurile lor nu existau înainte de naștere și că nu aveau capacitatea de a gândi ori de a-și aminti ceva. Totuși, ambele grupuri au răspuns că emoțiile și dorințele lor existau încă dinainte de a se naște.
Deși, în general, spuneau că, înainte de a se fi născut, nu aveau ochi și nu puteau să vadă, copiii declarau totuși, deseori, că erau fericiți că aveau să-și cunoască în curând mama sau că erau triști că erau despărțiți de familia lor.
„Chiar și copiii care aveau cunoștințe de ordin biologic despre reproducere păreau totuși să creadă că au existat cumva sub o formă eternă și că acea formă era asociată cu emoțiile și dorințele”, spune prof. Emmons.
Ea crede că această trăsătură umană ar putea fi un produs secundar ar gândirii noastre sociale avansate, deoarece oamenii tind să îi vadă pe ceilalți ca pe o sumă a stărilor lor de spirit, iar dorințele și emoțiile sunt esențiale în prevederea comportamentului altora.
Deoarece această capacitate este extrem de utilă, ea se extinde și asupra altor laturi ale gândirii noastre, astfel că oamenii tind să vadă potențiale conexiuni acolo unde ele nu există, explică specialistul.
Așa se face că ideea că sufletul ar supraviețui separat de trup, deși neștiințifică, este naturală și adânc înrădăcinată, consideră prof. Emmons.
Sursa: Mail Online – descopera.ro