„Desclocirea păserilor de curte” (I)
„Timpul cel mai convenabil de a scoate și de a cresce pui este fără îndoială primăvara, căci atuncia puii es mai viguroși și pot avea ca hrană o mulțime de erburi fragede și bune și deosebit de aceasta puicele pot oua chiar în toamna anului curent. Acum, vara, fiind timpul când paserile, mai ales găinile, au multă tendință de clocit, și cum timpul e înaintat de a mai putea cloci, plus că timpul prețios de ouat e pierdut, plus că găinile clocind slăbesc, obosesc și remân chiar plepânde aproape toată vara, cel mai bun mijloc e de a le împiedica de a cloci, având avantajul că, în scurt timp, după 10 – 15 zile, pasărea începe să oue. Iată cum se operează la desclocirea unei păseri: se scoate afară din coteț la aer lăsând-o în libertate, se afundă cu totul în apă rece de 3 – 4 ori timp de câteva dile, apoi i se administrează în acest timp, în fiecare dimineață o curățenie, făcând-o să înghită câte o linguriță de unt de ricire. În fine se obligă să se culce afară, dându-i-se forte puțină mâncare și aceasta să constea mai mult în verdețuri, apă însă să aibă la discreție, rece și proaspătă”.
“Gazeta Săteanului”, Anul al XVIII-lea, Nr. 12 (347) 20 (2) Iulie 1900.
„Transport de minereu”
„Chiotul locomotivei electrice va vesti celor de la Ostra sosirea unui nou transport de minereu de dincolo, de la Leșul Ursului. Încărcătura va fi lăsată aici și sprintena locomotivă se va întoarce cu «goalele» în tunel, lăsînd în urmă ecoul altui chiot. Pînă să ia drumul spre uzinele patriei, minereul va cunoaște aici profunde transformări. Stația de la Tarnița îl va măcina și prepara întocmai pe placul metalurgiștilor”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5169, Suceava, Sîmbătă 25 iulie 1964.