Acțiunile polițiștilor din noaptea de sâmbătă spre duminică, din cadrul Planului de acțiune ”Bukovina Gate – Poarta de Nord”, au vizat și controale cu efective mărite în baruri, săli de jocuri și alte unități de gen, în municipiile Suceava și Rădăuți, în orașul Siret, plus în comunele din jurul acestor localități urbane. În paralel, controalele au fost și pe linie rutieră.
În urma controalelor, care au constat și în zeci de percheziții corporale și sute de legitimări, au fost aplicate 42 de amenzi, în valoare de aproape 40.0000 de lei.
Cele mai multe amenzi au fost pentru nereguli rutiere, însă au fost și șapte amenzi, mari, pentru nereguli la Legea 333/2003, privind paza și protecția.
Este vorba aici de agenți economici amendați.
De exemplu, la Rădăuți, la o sală de jocuri de pe strada Putnei, s-a constatat că administratorul firmei nu a întreținut în condițiile legii sistemul cu privire la perioada de stocare a imaginilor video.
Polițiștii au aplicat o amendă de 5.000 de lei.
În alt caz, la un bar din Bilca, s-a constatat că administratorul nu deținea raportul de evaluare și tratare a riscurilor la securitate fizică și nu a luat măsuri de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute, motiv pentru care i s-au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 lei, tot la Legea 333/2003, privind paza și protecția bunurilor și societăților.
Un alt exemplu, la Siret, la un bar, s-a constatat existența unui sistem de supraveghere video instalat în regie proprie, nefiind respectată obligația instalării sistemului de către o societate licențiată, amenda fiind tot de 5.000 de lei.
- Tânăr la o sală de jocuri din Suceava, cu un plic de droguri asupra sa
Un caz mai aparte a fost descoperit de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Suceava, care s-au deplasat în incinta sălii de jocuri din Complexul Comercial Carrefour din municipiul Suceava.
A fost legitimat și identificat un tânăr de 28 de ani, din Șcheia, care, supus unui control corporal, a fost găsit având asupra sa un plic cu un praf alb, tip cristal.
Tânărul de 28 de ani apărea și anterior în evidența poliției, cu preocupări infracționale.
La fața locului au fost chemați polițiștii din cadrul B.C.C.O. Suceava – Serviciul Antidrog, care au ridicat substanța, pentru expertiza de laborator, care să confirme că este vorba de droguri.





