Descindere la o societate acuzată că a efectuat multiple transporturi cu același aviz

Oamenii legii au aplicat două amenzi, în valoare de 10.000 lei

Polițiștii de la Secția 11 Rurală Pojorâta au descins, în baza unor investigații efectuate anterior pe raza comunei Fundu Moldovei, la sediul unei societăți cu punct de lucru în comuna Breaza, Indoor SRL, acuzată că a efectuat multiple transporturi de material lemnos în baza aceluiași aviz. Societatea Indoor efectuează transporturi din fondul forestier pe raza comunei Fundu Moldovei, având punct de descărcare tot la Fundu Moldovei. Transporturi scurte, așadar, și destul de greu de monitorizat.
Polițiștii, alături de inspectorii Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat control la sediul a două societății, constatând că la cei de la Indoor SRL există diferențe între lemnul din acte și cel din depozite.
În aceste condiții, au fost aplicate două amenzi, în valoare de 10.000 lei, fiind dispusă totodată măsura complementară a confiscării cantității de 13,75 mc cherestea rășinoase, reprezentând diferențele între stocul scriptic și cel faptic.
Lemnul confiscat are o valoare de aproape 12.000 de lei.

Recomandări

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea

Percheziții ale polițiștilor la o firmă care ar fi participat la licitații de exploatare silvică cu documente falsificate

A efectuat două transporturi de material lemnos cu un singur aviz de însoțire, iar acum este trimis în judecată