Razie

Descindere a poliției la Căminul Social de la Grupul Școlar

Căminul Social 2 al Primăriei municipiului Suceava

Poliția municipiului Suceava a organizat, marți dimineață, între orele 6.30 și 9.00, o acțiune de control la Căminul Social 2 al Primăriei municipiului Suceava, la Grupul Școlar, fiind urmărită, printre altele, legalizarea situației persoanelor restante privind cărțile de identitate, precum și identificarea și depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în acest cămin. Acțiunea a urmărit și depistarea unor persoane urmărite pentru fapte penale și prevenirea actelor de tulburare a ordinii și liniștii publice. La acțiune au participat polițiști de la Biroul de Ordine Publică, sprijiniți de jandarmi și polițiști locali, însoțiți de doi funcționari din cadrul Primăriei municipiului Suceava – Biroul Evidența și Administrarea Imobilelor de Locuit.
În cadrul raziei au fost legitimate în total 79 de persoane, fiind identificate zece persoane străine de localitate. Acestea nu aveau ce căuta în bloc și au fost avertizate în acest sens.

Recomandări

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava

Clubul Rotary Suceava Bucovina a adus bucurie de Crăciun pentru peste 100 de copii în cadrul acțiunii „Dăruiește un zâmbet!”