La Sucevița

Descindere a poliției la braconieri: s-au găsit arme, trofee și carne de vânat

Arme ridicate la perchezițiile de la Sucevița
Arme ridicate la perchezițiile de la Sucevița

Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul poliției județene au descins, sâmbătă dimineață, în baza unor informații adunate anterior, în comuna Sucevița, la domiciliile a trei bărbați despre care aveau date că ar fi implicați în multe vânători ilegale, fiind deținători de arme letale de vânătoare pentru care nu au documente legale și nu sunt autorizați.
Acțiunea a fost una de amploare, fiind implicați și zece luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale și patru jandarmi, care s-au asigurat că spiritele nu pot degenera. De asemenea, au acționat și polițiști criminaliști și polițiștii specializați în arme și muniții.
În urma efectuării perchezițiilor la cele trei locații, mare parte din bănuielile anchetatorilor s-au confirmat. Polițiștii au identificat și ridicat două arme letale de vânătoare prevăzute cu lunetă și un pistol. Totodată, au fost ridicate 18 elemente de muniție, 3 lunete, un binoclu și 4 capcane.
”De la locuințele vizate au fost confiscate și 7 trofee de vânat și 125 kg carne vânat. Din verificările efectuate s-a constatat că nici unul dintre cei trei bărbați nu figurează ca fiind posesor legal de arme și muniții, iar armele nu figurează înscrise în evidențe. În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei trei suspecți pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și braconaj cinegetic”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Față de doi suspecți, unul în vârstă de 23 de ani și unul de 26 de ani, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. În baza ordonanței, sâmbătă, cei doi au fost introduși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Ieri, Judecătoria Rădăuți a respins propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, astfel că Ruben Popadiuc și Dumitru Serafimovici, cei reținuți 24 de ore, au fost puși în libertate. Decizia Judecătoriei Rădăuți nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Arme ridicate la perchezițiile de la Sucevița
Arme ridicate la perchezițiile de la Sucevița
Arme ridicate la perchezițiile de la Sucevița
Arme ridicate la perchezițiile de la Sucevița

Recomandări

Arme de vânătoare și capcane pentru vânat, ridicate de polițiști de la un grup de vânători care ar fi participat la braconaj

24 de ore de arest și apoi control judiciar pentru cuțitarul care a provocat scandalul de la Orizont – Burdujeni

Un șofer băut, cu permisul anulat și suspect de consum de droguri, a provocat un accident lângă Primăria Suceava