Inexplicabil

Deschiderea șoselei de centură a Sucevei, amânată până la o dată neprecizată



Recepția lucrărilor și darea în folosință a tronsonului trei al rutei ocolitoare a Sucevei au fost din nou amânate
Recepția lucrărilor și darea în folosință a tronsonului trei al rutei ocolitoare a Sucevei au fost din nou amânate

Recepția lucrărilor și darea în folosință a tronsonului trei al rutei ocolitoare a Sucevei au fost din nou amânate, până la o dată neprecizată, după ce Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a început, săptămâna trecută, verificarea contractelor de achiziții și calitatea lucrărilor. Reprezentantul pe Moldova al CNADNR, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, ing. Ovidiu Laicu, ne-a declarat că o comisie tehnică din cadrul companiei a fost săptămâna trecută la Suceava și a efectuat verificările, dar încă nu poate spune nimic despre rezultatul controlului și nici nu poate avansa un termen când șoseaua de centură ar fi, în sfârșit, dată în folosință. ”Poate săptămâna viitoare, poate peste două săptămâni, nu știu. Să vedem ce spune comisia care a fost în control”, a afirmat Ovidiu Laicu.
Potrivit acestuia, verificările efectuate de compania de drumuri, cât și ”de alte instituții ale statului” vizează mai multe aspecte, de la achiziția de terenuri pentru construcția rutei ocolitoare, până la probleme tehnice privind iluminatul acestui tronson de drum.
Cele două firme cărora li s-a încredințat execuția lucrărilor, Teo Trans și Stratco, au fost reclamate la CNADNR că stâlpii de iluminat nu au dimensiunile și calitatea prevăzute în contract și nu au fost montați conform obligațiilor asumate.
Achiziția terenurilor de la ruta ocolitoare este investigată de zece luni de DNA Suceava
De la începutul lunii decembrie 2014, de când s-au reluat după a doua întrerupere majoră lucrările pe tronsonul trei Șcheia-Pătrăuți, reprezentanții CNADNR au avansat termene de finalizare de la o săptămână la alta. După mai bine de două luni, ziua când se va putea în sfârșit circula pe șoseaua de centură a devenit un subiect tabu.
Reamintim că lucrările la ruta ocolitoare a Sucevei au început în 2008 și ar fi trebuit finalizate în 2012. Investiția a fost marcată de mai multe scandaluri, precum achiziția dubioasă a terenurilor din perimetrul rutei ocolitoare, investigată din aprilie 2014 de DNA Suceava, traseul stabilit în zone instabile, care au necesitat consolidări ce au majorat foarte mult costurile, amplasarea unui pilon la intersecția cu DN 17, devenit ”zidul morții”, falimentul companiei care a câștigat inițial execuția lucrărilor – SC CF Iași, indicatoare rutiere inscripționate eronat etc.
Această șosea de centură, care înseamnă 12,42 km de drum, 16 poduri și 48 de podețe, ne costă circa 200 de milioane de lei fără TVA (aproximativ 46,5 milioane de euro). La asta se adaugă alte milioane de euro care s-au plătit sau urmează să se plătească proprietarilor peste ale căror terenuri trece ruta ocolitoare.



Recomandări

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”
Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”

Reparația cu plombe a șoselei de centură a Sucevei, respinsă categoric de președintele CJ, Gheorghe Șoldan

Gheorghe Șoldan a fost pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor de asfaltare a variantei ocolitoare a municipiului Suceava
Gheorghe Șoldan a fost pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor de asfaltare a variantei ocolitoare a municipiului Suceava