Ediția a XI-a

Deschiderea oficială a Zilelor Culturii Polone

Ministrul consilier Miroslaw Cieslik, deputatul Ghervazen Longher și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur
Ministrul consilier Miroslaw Cieslik, deputatul Ghervazen Longher și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur

În sala multimedia a Muzeului de Științele Naturii din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava a avut loc ieri deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a Zilelor Culturii Polone.
„Mai aproape unii de alții”
Zilele Culturii Polone, organizate de Uniunea Polonezilor din România sub deviza „Mai aproape unii de alții”, marchează în acest an împlinirea a șapte decenii de la izbucnirea celei de-a doua mari conflagrații mondiale, care a început la data de 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania nazistă.
La deschiderea manifestărilor, care se desfășoară în intervalul 3 – 5 septembrie a.c., au fost prezenți, alături de reprezentanții comunității poloneze în frunte cu deputatul Ghervazen Longher, reprezentanți diplomatici ai Ambasadei Republicii Polone la București, respectiv ministrul consilier Miroslaw Cieslik și consilierul consul Anna Zalewska, și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Președintele Poloniei va vizita anul acesta România
După salutul adresat organizatorilor și participanților (între care și invitați din Polonia, Ucraina și Republica Moldova), ministrul consilier Miroslaw Cieslik (care a prezentat scuzele pentru absență ale ambasadorului Republicii Polone la București, Ex. Sa Wojciech Zajaczkowski, întrucât trebuie „să onoreze alte obligații”) a făcut recurs la istorie, accentuând asupra relațiilor româno-polone, cu precădere a ospitalității și prieteniei cu care au fost primiți refugiații polonezi în România în urmă cu 70 de ani.
El a spus că „după toate probabilitățile, în acest an, președintele Republicii Polone va veni în România”, iar unul dintre momentele importante ale acestei vizite va fi „decorarea persoanelor care i-au ajutat pe polonezii refugiați în anul 1939”.
Admirație pentru poporul polonez
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care le-a urat bun venit oaspeților în județul nostru, a salutat acest eveniment cultural, felicitând totodată poporul polonez față de care nutrește „admirație pentru că prețuiește trecutul” și pentru „personalitățile deosebite” cu care a marcat și marchează istoria, de la Papa Ioan Paul al II-lea, la Lech Walesa (care s-a afirmat ca lider al sindicatului „Solidaritatea” și a devenit primul președinte ale Poloniei libere) sau preotul Jerzy Popieluszko (apărător al „Solidarității”, asasinat de poliția politică poloneză și aruncat în apele Vistulei) și Jerzy Buzek, actualul președinte al Parlamentului European.
El a reliefat faptul că la Suceava există o minoritate poloneză pe care o prețuiește foarte mult, CJ Suceava având un parteneriat cu Voievodatul Sileziei, exprimându-și totodată dorința „intensificării relațiilor cu Polonia” și urându-le celor prezenți „mult succes și ședere plăcută în Bucovina!”.
Simpozionul „Relațiile polono-române în istorie și cultură”
Deschiderii oficiale i-au urmat ieri lucrările conferinței științifice cu genericul „Relațiile polono-române în istorie și cultură”, cu comunicări și dezbateri pe secțiunile de istorie și cultură, literatură și problematica minorităților naționale.
Simpozionul, care reunește istorici, filologi, sociologi, etnografi, constituie un prilej de întâlnire a cercurilor științifice și de cunoaștere a comunității poloneze din Bucovina.
Excursie și festivitate la Bicaz
Astăzi, organizatorii au pregătit o excursie la Bicaz, unde va avea loc o festivitate dedicată aniversării a 70 de ani de la refugierea polonezilor în România, cu depuneri de coroane de flori și discursuri oficiale în locul unde a stat internat președintele Ignacy Moscicki în anul 1939.
Vor fi vizitate Lacul Roșu și Cheile Bicazului, iar seara, la Suceava, vor fi expuse concluziile conferinței științifice și va avea loc lansarea unor volume dedicate relațiilor polono-române.
„Sărbătoarea Roadelor” la Solonețu Nou
Sâmbătă, la ora 9:00, participanții vor pleca la Solonețu Nou, unde va avea loc „Sărbătoarea Roadelor”, manifestare care cuprinde liturghia solemnă, prezentarea roadelor muncii comunităților poloneze din Bucovina și a vecinilor de alte naționalități, precum și un spectacol prezentat de ansambluri folclorice poloneze și românești.

Recomandări

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Mesajul de Crăciun transmis de Gheorghe Șoldan: „În aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni