Deschide Ochii…! Deschide Inima!”, la Iulius Mall Suceava

,,Deschide Ochii…! Deschide Inima!”, la Iulius Mall Suceava

DGASPC Suceava organizează în data de 3 decembrie 2018, începând cu orele 13.00, la Iulius Mall Suceava, a XIII-a ediție a evenimentului „Deschide Ochii…! Deschide Inima!”-eveniment – manifestare la care vor participa copii și persoane adulte cu dizabilități din cadrul centrelor de plasament și din cadrul centrelor de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, din structura DGASPC-Suceava. În cadrul acestui eveniment se va desfășura un spectacol în care vedetele vor fi, în principal, persoane cu dizabilități și va fi organizată o expoziție care va conține produse realizate de beneficiarii serviciilor sociale. Ziua de 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, are ca obiectiv promovarea înțelegerii de către opinia publică a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilitati și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate.

Recomandări

Asociația „Freamăt de speranță” a organizat a XIII-a ediție a evenimentului caritabil „Târgul de Vise al Iepurașului”

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”

Peste 200 de persoane, prezente la evenimentul „Împreună prieteni”, organizat de Asociația Sindrom Down Suceava