Estimare

Descentralizarea învățământului s-ar putea încheia până la sfârșitul anului



– Concluzia a fost formulată în cadrul întâlnirii Asociației Municipiilor din România cu președintele Traian Băsescu
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat marți, la București, la o întâlnire a membrilor Asociației Municipiilor din România cu președintele Traian Băsescu, cu premierul Călin Popescu Tăriceanu și mai mulți reprezentanți ai Guvernului.
Discuțiile au avut ca temă „Descentralizarea serviciilor publice – principiu european al prosperității în comunitățile locale”. Potrivit edilului șef al Sucevei, întâlnirea a fost o urmare a reuniunii primarilor de municipii, ce a avut loc la Baia Mare, reuniune în care s-a stabilit necesitatea unor discuții pe tema descentralizării între reprezentanții municipalităților și guvernanți. Scopul întâlnirii de la București, identificarea unor soluții de urgentare a descentralizării locale, până la finalul acestui an, în domenii precum învățământ sau sănătate, a fost atins, în opinia primarului Ion Lungu.
„A fost prima dată după Revoluție când s-a discutat concret despre procesul de descentralizare și implicațiile lui. Asociația Municipiilor din România a cerut încheierea procesului de descentralizare pe linie de învățământ până la finalul acestui an pentru ca primăriile să știe cum trebuie să-și formeze bugetul pentru anul viitor. S-a vorbit de asemenea despre domenii prioritare precum educație, sănătate sau agricultură”, a declarat primarul Ion Lungu. Acesta a precizat că o temă „sensibilă” discutată de reprezentanții municipalităților și guvernanți a fost problema transferului terenurilor prin Agenția Domeniilor Statului, care blochează activitatea primăriilor.
Discuțiile de la București se vor concretiza în formarea unor grupuri de lucru, cu sprijinul Ministerului de Interne, la nivelul Asociațiilor Profesionale al Aleșilor Locali, formate din specialiști ce vor fi în contact permanent cu ministerele de resort, pentru stabilirea unor măsuri de descentralizare. Potrivit primarului Lungu, și la această întâlnire, opiniile președintelui Băsescu și ale premierului Tăriceanu au fost contradictorii. Dacă președintele a susținut necesitatea accelerării procesului de descentralizare, șeful Executivului a fost de părere că trebuie „să fim atenți pentru ca, în această grabă, să nu se facă un transfer de atribuții cărora autoritățile locale să nu le poată face față”.



Recomandări

Municipiul Fălticeni va găzdui a XX-a ediție a „Târgului Mărului”, un eveniment de tradiție în promovarea pomiculturii locale

Municipiul Fălticeni va găzdui a XX-a ediție a „Târgului Mărului”, un eveniment de tradiție în promovarea pomiculturii locale
Municipiul Fălticeni va găzdui a XX-a ediție a „Târgului Mărului”, un eveniment de tradiție în promovarea pomiculturii locale