CAMPIONATUL MUNICIPAL

Derbyul Casa Plus – Interconti s-a încheiat nedecis



Echipa presa municipal
Echipa presa municipal

Într-un meci restanță din etapa a VI-a, Casa Plus și Interconti au terminat la egalitate, scor 2-2. Jocul, unul foarte încins atât în teren cât și în tribune, a început favorabil pentru Interconti, care a condus la un moment dat cu 2-0 prin golurile marcate de Crăciun. Casa Plus și-a revenit însă pe parcurs, și a reușit în final să echilibreze disputa prin punctele semnate de Baltă și Manolache. Ziua de luni a continuat cu două partide din runda a VIII-a. În primul meci, Luceafărul a dispus de Aeroport cu scorul de 4-2 prin golurile realizate de Zubjinschi, Vlad, Ciobotura și Mandiuc. Pentru învinși a marcat Gigica de două ori. În ultimul joc al zilei, Presa s-a impus cu scorul de 6-5 în disputa cu Adistal. Belouseac (3), Guzu (2) și Săcrieru au punctat pentru învingători, în timp ce golurile formației Adistal au fost realizate de Neamțu (2), Iacob, Rusu și Pârâu.



Recomandări