După o săptămână nebună, în care Steaua a ajuns să aibă două puncte peste CFR Cluj, după ce săptămâna trecută ardelenii aveau 3 lungimi avans, campionatul continuă cu o nouă etapă care programează meciuri deosebit de interesante. CFR Cluj, o echipă demoralizată și descumpănită, va da piept cu Rapid. Deși giuleștenii sunt pe val, toată lumea se așteaptă să facă figurație la Cluj, pentru a-i plăti astfel o poliță lui Gigi Becali, care le-a furat trei puncte nemeritate după scandalul „bricheta”. Așa că pariorii pot miza pe un 1 solist. Un meci al marilor orgolii, cu conotații pentru ocuparea locului trei, se va juca la Timișoara, între echipa locală și Dinamo. Rămâne de văzut dacă bănățenii vor avea forța de a obține o victorie pe care și-o doresc de multă vreme în fața „câinilor”. Steaua are avantajul de a juca cu penultima clasată, dar declarațiile dinainte de meci sunt mai degrabă prudente, după ce U Cluj a câștigat primul meci din acest campionat tocmai în fața echipei lui Marius Lăcătuș.
Mai trebuie remarcat că etapa începe azi și se termină abia luni seară.
CFR Cluj a mai pierdut un tempo Formația CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), partida disputată, joi, în deplasare, în compania echipei Unirea Urziceni, rezultat în urma căruia clujenii au cedat locul 1 în clasamentul Ligii I după 20 de etape, iar Steaua a devenit noul lider, după victoria cu Gloria Bistrița.
Dani a deschis scorul în minutul 5, printr-o lovitură de cap de la 8 metri, după un corner executat de Trică.
Șase minute mai târziu, Dănălache a adus egalarea pentru Unirea Urziceni, cu un șut de la 6 metri.
Tehnicianul Ioan Andone a declarat că CFR Cluj se va lupta până în ultima etapă pentru a câștiga campionatul și a precizat că ar fi o mare dezamăgire pentru clujeni dacă vor pierde titlul, după ce au fost lideri 20 de etape.
„Trebuie să jucăm până în ultima etapă, până în ultima etapă vom încerca să ne batem pentru titlu și nu cred că Steaua poate să câștige totul până la sfârșit. Noi vrem să ne calificăm în grupele Ligii Campionilor chiar dacă am termina pe locul doi”, a spus Andone.
Acesta a menționat că pentru CFR Cluj urmează un meci capital, cu Rapid, duminică, în etapa a XXIX-a a Ligii I. „Trebuie să analizăm și să încercăm să ne îmbunătățim jocul pentru că nu are deloc consistență. Să vedem duminică dacă jucătorii sunt afectați (n.r. – de faptul că au pierdut primul loc în clasament), eu nu sunt afectat pentru că am trecut prin momente mult mai dificile. Câștigătoarea campionatului trebuie să aibă constanță în evoluții și rezultate, dar noi în acest miniretur nu am avut. Sunt momente grele pentru CFR, voi face schimbări și la meciul cu Rapid. Și astăzi am încercat să schimb jucătorii, au intrat cinci jucători noi față de meciul cu Pandurii”, a explicat Ioan Andone.
Tehnicianul ardelenilor a declarat că l-ar felicita pe Marius Lăcătuș dacă Steaua ar câștiga campionatul. „L-aș felicita pe Lăcătuș la 7 mai, așa acum l-am felicitat și de ziua lui și cred că la fel ar face și el dacă noi am câștiga campionatul”, a menționat Andone.
Iuliu Mureșan: „CFR Cluj e în criză” Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că gruparea ardeleană este în criză, oficialul clujean menționând că în afara meciurilor cu Steaua și Dinamo echipa sa nu a „jucat nimic”.
„Am fost foarte dezamăgit de joc, în acest miniretur cu excepția meciurilor cu Steaua și Dinamo, nu am jucat nimic. Jocul nostru a fost foarte slab. Da, CFR e în criză. Cred că ceva s-a rupt în pregătirea de iarnă a echipei, atunci am primit multe goluri și presa a speculat foarte bine acest lucru. Parcă suntem o altă echipă față de cea din tur. După acest joc, Steaua are un avans de două puncte și trebuie să recunosc că acum are prima șansă la titlu. Jucătorii au absolut toate condițiile, au cele mai bune condiții din Liga I din România, dar le lipsește ceva în joc”, a spus Mureșan.
Președintele CFR-ului a adăugat că ratarea titlului ar fi o mare „ratare” pentru el. „Victoria cu Rapid poate relansa lupta. Steaua se va mai împiedica, însă totul depinde de noi, că la noi e problema. Steaua ne-a luat fața pentru că a știu să gestioneze mai bine această perioadă. Dacă pierdem titlul, voi considera o mare ratare, o mare dezamăgire”, a adăugat Mureșan, care a menționat că nu este interesat de locul trei.
Programul complet și televizările din etapa a XXIX-a:
Sâmbătă, 12 aprilie
Universitatea Craiova – Oțelul, Kanal D, ora 16:30
Ceahlăul – Dacia Mioveni, Telesport, ora 18:30
Poli Timișoara – Dinamo, Național TV, ora 20:30 Duminică, 13 aprilie
Farul – FC Vaslui, TVR 1, ora 16:45
Poli Iași – UTA, Telesport, ora 17:30
Pandurii – Unirea Urziceni, Național TV, ora 18:30
CFR Cluj – Rapid, Kanal D, ora 20:30 Luni, 14 aprilie
Gloria Buzău – Gloria Bistrița, Telesport, ora 16:00
Steaua – U Cluj, Antena 1, ora 20:30 Clasamentul Ligii I este următorul:
1. Steaua București 28 19 5 4 37 – 15 62 (+20)
2. CFR Cluj 28 18 6 4 45 – 22 60 (+18)
3. Rapid București 28 15 7 6 43 – 23 52 (+10)
4. Unirea Urziceni 28 13 11 4 33 – 20 50 (+5)
5. Dinamo București 28 14 7 7 42 – 27 49 (+7)
6. Poli Știința Timișoara 28 14 7 7 48 – 36 49 (+10)
7. FC Vaslui 28 10 11 7 38 – 26 41 (-1)
8. Gloria Bistrița 28 9 9 10 29 – 35 36 (-6)
9. Oțelul Galați 28 11 3 14 37 – 45 36 (-6)
10. Universitatea Craiova 28 10 5 13 30 – 37 35 (-7)
11. Pandurii Târgu Jiu 28 9 6 13 31 – 36 33 (-9)
12. Poli Iași 28 8 6 14 29 – 38 30 (-12)
13. Dacia Mioveni 28 7 8 13 23 – 34 29 (-13)
14. Farul Constanța 28 6 10 12 16 – 28 28 (-14)
15.Gloria Buzău 28 7 7 14 26 – 45 28 (-14)
16. Ceahlăul Piatra Neamț 28 7 5 16 23 – 37 26 (-16)
17. Universitatea Cluj 28 4 11 13 30 – 43 23 (-19)
18. UT Arad 28 5 8 15 23 – 36 23 (-19)





