Deranjații

În general, la nivelul întregii planete, sportivii de performanță sunt un fel de meseriași cu înaltă calificare, iar printre aceștia se numără și unii care dacă ar activa în alte domenii ar putea fi considerați ingineri, ba chiar profesori doctori. Atunci când fac parte din aceste ultime categorii, sportivii respectivi se duc la competiții cu conștiința propriei valori și convinși că vor câștiga, ceea ce se și întâmplă în imensa majoritate a situațiilor. Olimpiada de la Rio ne-a readus în fața ochilor asemenea monumente ale sportului, precum Michael Phelps sau Usain Bolt care au făcut exact ca în vorba latinească: veni, vidi, vici. S-au dus adică să câștige tot ce se putea câștiga și au câștigat. Simplu, natural, eficient la maximum. Spre deosebire de aceștia, sportivul român prezintă niște particularități, cel mai adesea păguboase, consecință fiind că oricât de titrat ar fi, oricât de performant ni s-ar părea, te aștepți mai degrabă la o surpriză din alea care generează insomnii decât la mari realizări. Dacă lucrul se petrece cu vreun debutant, chiar dacă acesta pare mare favorit la un moment dat, mai treacă-meargă, dar când în rolul loserului se afla ditamai scula de sportiv, undeva ceva pute. Vreau să vorbesc aici despre Cătălina Ponor, a cărei prestație de la bârnă a fost cel puțin desuetă, dacă nu chiar total anacronică, exercițiul ei fiind lipsit de elemente de mare risc și de mare punctaj. Viteza de execuție părea a unei Mobra, aflată în cursa contra Maseratiurilor din echipa SUA. Ponor este o fostă mare sportivă, legendă între legendele gimnasticii noastre. Dar acum a fost pe dinafară. Și nu-i vorba de vârstă, ci, zic eu, de pregătire. În loc de a spune clar, răspicat și în ultimă instanță cu sportivitate: „Da, au fost multe mai bune ca mine”, ceea ce ar fi fost în regulă, Ponor ne-a luat la aburit cu cât de mare a fost ea cândva, cu nu știu ce unde care i s-au transmis de nu știu unde, precum și cu scandalurile din gimnastică, și care au deranjat-o nevoie mare. Măi fato, ce treabă ai tu cu undele și cu scandalurile? Treaba ta nu era cumva să te pregătești cum trebuie, ignorând total orice? Păi atunci Phelps care a fost și arestat ce trebuia să facă, să se împuște? Nu, el doar s-a antrenat ca să arate doar că tot el e cel mai bun. Și a arătat. Vezi ce simplu e?

Recomandări

Șoldan salută solidaritatea CJ Galați, care a alocat un milion de lei pentru sinistrații din județul Suceava

Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca

Proiect de sistare a construcțiilor în zonele vulnerabile la alunecări de teren, pregătit de Primăria Suceava