Deputatul PNL Theodor Cătălin Nicolescu a fost adus cu mandat la DNA, luni, în același dosar în care este audiat și șeful Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, surse judiciare declarând că anchetatorii vizează retrocedarea ilegală a unor imobile supraevaluate, informează Mediafax.Theodor Cătălin Nicolescu, deputat ales într-un colegiu din județul Argeș, care din septembrie 2014 este vicepreședintele Comisiei judicice din Camera Deputaților, nu a dorit să facă nicio declarație când a fost adus de anchetatori la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).Tot cu mandat a fost adus la DNA și șeful Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, acesta fiind suspectat de abuz în serviciu, într-un dosar deschis în urma unei sesizări a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) privind retrocedări în cazul unor imobile supraevaluate, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.



