Politică

Deputatul sucevean Leonida Lari a demisionat din PRM

Singurul parlamentar al PRM Suceava, deputatul Leonida Lari, a demisionat din partidul condus de Corneliu Vadim Tudor. Demisia din PRM a Leonidăi Lari a fost anunțată, ieri, în plenul Camerei Deputaților, de către președintele Camerei, Adrian Năstase. Imediat după anunțul oficial, deputatul Leonida Lari a declarat că a luat această decizie după „lungi luni de meditație”. „Dacă se vor găsi doritori care să mă atace, le spun că mai tare mă tem de Dumnezeu și îngerii săi, decât de oamenii răzbunători”, a precizat Leonida Lari. Ea a mai adăugat că s-a hotărât să părăsească PRM deoarece preferă „libertatea de a gândi și de a acționa” și „un limbajul civilizat chiar față de adversarii politici”. Leonida Lari a fost membru PRM timp de aproape 10 ani, în momentul de față ea aflându-se la cel de-al treilea mandat de deputat (primul dintre ele obținându-l pe liste PNȚCD, după care a trecut la PRM). Contactat telefonic, președintele PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei a dezmințit categoric demisia deputatului Leonida Lari din acest partid, precizând că toate aceste informații sunt doar simple zvonuri. „Nu e adevărat. Doamna Lari a ținut o cuvântare în Camera Deputaților, și-a exprimat mai multe puncte de vedere, dar nu e vorba despre o demisie. Ea ca poet are niște declarații mai sucite, dar vă spun sigur că nu a demisionat din PRM”, a spus Acatrinei.

Recomandări

Deputatul sucevean Ghervazen Longher, ales vicepreședinte al Uniunii Europene a Comunităților Diasporei Poloneze

Deputatul USR Emanuel Ungureanu: „Să ai o pensie necontributivă mai mare decât salariul este o nesimțire”

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș
Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan